(foto/video) Premieră: Ediţia specială şi limitată Bugatti Chiron Sport “110 ans Bugatti”

Ca şi în cazul lui Veyron, după vânzarea a mai mult de jumătate din numărul limitat de maşini (450 unităţi), Bugatti a început să facă ediţii speciale şi pentru modelul Chiron, limitat la doar 500 de exemplare.

După lansarea “pachetului” Sport, prima ediţie specială şi limitată a fost dezvăluită astăzi. Aceasta este făcută pe baza modelului în versiune Sport şi se numeşte complet Bugatti Chiron Sport “110 ans Bugatti”.

Automobilul va fi construit în doar 20 de exemplare şi prin acesta nu se aduce doar un tribut Franţei, ci şi se aniversează 110 ani de la fondarea mărcii.

Caroseria și capătul din față al automobilului sunt fabricate din fibră de carbon, iar linia tipică Bugatti în formă de C şi grila radiatorului sunt din aluminiu. Vopseaua aplicată frumos peste fibra de carbon este una mată, iar în partea posterioară este reprodusă printr-un proces complex care îi redă un luciu ca şi cea a oţelului laminat la cald. Partea frontală constă de asemenea din fibră de carbon, vopsită în Steel Blue, însă expusă la vedere.

În spatele jantelor din aliaj, vopsite în culoarea mată Nocturne, într-un albastru aprins French Racing Blue sunt vopsite etrierele de frână. Pentru a obține un finisaj imaculat, capacul de pe buşonul rezervorului de combustibil este făcut din aluminiu sablat (proces de şlefuire a suprafeţelor metalice, cu scopul de a deveni mate, printr-un jet de nisip împroșcat cu aer comprimat) și lustruit manual. Emblema “110 ans Bugatti”, cu drapelul francez care rulează vertical prin logo, îl caracterizează în mod unic.

Capătul din spate este dominat de un difuzor și de o bară de protecție lucioasă, finisate în Steel Blue Carbon, iar drept contrast servesc terminaţiile eşapamentului vopsite în negru mat. Partea inferioară a eleronului activ se mândrește cu drapelul francez pe toată lățimea sa.

Mecanismul spoilerului este realizat într-un negru mat anodizat pentru a armoniza cu logoul, jantele şi terminaţiile eşapamentului. Culorile drapelului francez mai pot fi observate pe oglinzile retrovizoare.

Acoperișul maşinii este dotat cu opţiunea Sky View, aici standard, care constă din două panouri de sticlă fixe deasupra scaunelor șoferului și pasagerului din dreapta. Aceste panouri au o structură laminată nou dezvoltată, cu sticlă subțire și patru straturi intermediare.

Tricolorul francez se regăseşte şi în habitaclul acestui automobil exclusiv, pe unele elemente. Printre acestea se numără cele două tetiere și spătarele scaunelor sport, decorate cu broderie de înaltă calitate cu drapelul francez într-o poziție verticală, găsită şi pe volanul din piele în partea superioară ca un marcaj la ora 12. Volanul sportiv combină fibra de carbon mată cu o husă din piele albastră.

Fibra de carbon se găseşte de asemenea şi pe deflectoarele de climatizare, coloana volanului sau scaune. Pentru contrast există o tapiţerie generală din piele moale în culoare Deep Blue. Ușile, părțile laterale și scaunele sunt acoperite parţial şi cu Alcantara. Elemente în culoare aprinsă French Racing Blue se mai găsesc pe contururile scaunelor, compartimente de depozitare, centurile de siguranţă și pe butoanele de reglare a geamurilor electrice.

O altă caracteristică specială care este o mărturie de nivel înalt de măiestrie este un medalion special de pe consola centrală, în spațiul de depozitare, făcut din argint solid cu insertii de “enamel”, poziționat pe o placă din fibră de carbon. Cheia maşinii este acoperită cu trei secţiuni de piele în culorile tricolorului francez.

Sub capotă nu s-a intervenit. A rămas acelaşi W16 de 8.0 litri, care produce 1.500 de CP şi 1.600 Nm de cuplu. Maşina poate accelera până la 100 de km/h în mai puţin de 2.4 secunde, până la 200 de km/h în 6.1 secunde, iar până la 300 de km/h în 13.1 secunde. Viteza de 400 km/h poate fi atinsă în 32.6 secunde, iar cea limitată este de 420 km/h.

Încă o menţiune este despre capacul compartimentului motorului, care este realizat în culoarea Steel Blue, dar şi cu fibră de carbon în Steel Blue. Inserţiile de pe motor, care sunt la vedere, sunt din aluminiu cu un finisaj clar anodizat.

Un Bugatti Chiron Sport bine echipat ajunge să coste 3.000.000 de euro. În acest caz, pentru că este o ediţie specială şi limitată, preţul i-ar putea fi mai mare.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise