(video) Premieră la Chicago Auto Show: Mazda MX-5 Miata 30th Anniversary
În îndepărtatul 1989, atunci când mulţi dintre noi tinerii s-au născut, Salonul Auto de la Chicago a fost gazda unuia dintre cele mai importante modele din istoria mărcii Mazda. Atunci a debutat prima generaţie MX-5 Miata.
Acum, 30 de ani mai târziu, în aceeaşi locaţie, Mazda este mândră să prezinte evoluţia maşinii pe parcursul celor trei decenii, lansând o ediţie specială şi limitată care se va vinde la nivel global – Mazda MX-5 Miata 30th Anniversary.
Continuând să îmbrățișeze filosofia maşinii originale, această ediție specială reprezintă trei decenii de istorie. O istorie care a fost plină cu atât de mulți oameni, de la ingineri pasionaţi care au creat prima generație MX-5 ca un omagiu adus primelor maşini sport europene uşoare, la dezvoltatori care au preluat provocarea de a construi ceva şi mai mare pe baza ambițiilor predecesorilor lor.
În mod colectiv, toţi au ajutat MX-5 să ajungă la înălțimi uimitoare, de la a fi prima mașină a mărcii, care a câştigat titlul Maşina Anului în lume și Maşina cu cel mai bun design din lume, în același an 2016 cu actuala generație MX-5, până la realizarea producției de un milion de exemplare în aprilie 2016.
În total, MX-5 a câștigat peste 280 de premii până la început de ianuarie 2019, multe dintre aceste distincții fiind datorate sprijinului de neclintit al proprietarilor și fanilor Mazda din întreaga lume. Această ediție specială este menită să comemoreze toate aceste repere și oamenii importanți care au făcut parte din această călătorie specială, în special fanii entuziaști Mazda.
Modelul aniversar va fi oferit atât în variantă cu acoperiş moale, cât şi una hardtop sub forma MX-5 RF, la alegere, fiind construit pe baza nivelului de echipare Grand Touring. Pe lângă multe caracteristici noi se numără şi un propulsor proaspăt rafinat de 2.0 litri, care produce 184 CP şi 205 Nm de cuplu, puterea fiind în creştere cu 17% faţă de motorizarea oferită anterior.
Prima caracteristică nouă notabilă este culoarea exclusivă a exteriorului – Racing Orange. Această culoare izbitor de vie aduce un omagiu modelului MX-5 Miata Club Racer finisat într-o culoare galbenă, care, de asemenea, a debutat în 1989 la Chicago Auto Show.
Culoarea are menirea să reprezinte răsăritul și anticiparea, rămânând fidel caracteristicilor unei mașini sport pure. Acoperișul de pe varianta RF va fi vopsit în culoarea caroseriei, în timp ce acel moale al variantei Roadster va fi negru. Alte accente de contrast au fost făcute în culoare piano black.
Tematica continuă şi la interior cu inserţii portocalii şi scaune sport Recaro încălzite cu cusături portocalii. Scaunele din această ediție specială sunt tapiţate cu Alcantara, care se găsește și pe uşi sau panoul de instrumente.
Toate aceste caracteristici contribuie la a spori în continuare sentimentul cumpărătorului de exclusivitate și mândria de proprietate.
Vezi şi: (foto/video) Test Drive: Mazda MX-5 RF pe Transfăgărășan
Pentru a contrasta cu această culoare strălucitoare se oferă un set de jante forjate din aliaj RAYS ZE40 de 17 inci, vopsite în nuanţa Dark Gunmetal. Clienții pot observa că aceste roţi se bazează pe cele ale modelului de curse Global MX-5 Cup Car.
Printre alte dotări oferite la capitol tehnic se numără amortizoare Bilstein pentru maşinile cu o cutie de viteze manuală, frâne Brembo cu etriere Brembo din aluminiu de 15 inci de culoare portocalie pentru frânele din faţă şi etriere Nissin portocalii pentru frânele spate.
Standard pe toate maşinile există suport al interfeţelor Apple CarPlay şi Android Auto. În SUA mai sunt disponibile abonamente gratuite cu o valabilitate de trei luni pentru serviciul online de radio streaming SiriusXM cu Traffic Plus şi Travel Link. Sistemul audio oferit este unul Bose AudioPilot 2 cu nouă difuzoare.
De asemenea, atât în habitaclu pe consola centrală, cât şi în imediata apropiere de uşa şoferului, se vor găsi embleme care vor indica ediţia specială şi numărul automobilului din cele 3.000. Pentru piaţa din SUA au fost dedicate doar 500 de maşini şi acestea s-au vândut în doar patru ore de la momentul lansării!
Preţul de start anunţat a fost de 34.995 şi 35.494 de dolari pentru modelul Roadster cu o cutie manuală şi automată respectiv, iar pentru modelul RF era de 37.595 şi 37.995 de dolari respectiv.
Ediţia limitată Mazda MX-5 Miata 30th Anniversary va fi prezentată şi la Salonul Auto de la Geneva în premieră europeană!
Vezi şi: Mazda vine la Salonul Auto de la Geneva cu mai multe premiere, inclusiv una mondială a unui SUV nou
GALERIE FOTO (sursă imagini stand: autoblog.com)
Cmentariile sunt închise