Standardul de emisii Euro 7, cel care bagă spaima în mulţi producători auto. Va fi în vigoare din 2025
Clasa ecologică sau standardul de emisii Euro 6 a fost introdus pe piaţa auto în deja îndepărtatul 2014, iar diversele sale redacții revizuite precum 6b, 6c, 6d-TEMP şi 6d au intrat în vigoare în Uniunea Europeană în perioada anilor 2014-2020, ultima expirând chiar de la 1 ianurie 2021.
Noul standard Euro 7, cu restricții mai dure, va fi introdus în 2025. Până atunci mai este ceva timp, dar există riscul că acesta să ducă la o interdicție aproape totală a vânzării de autoturisme care sunt dotate doar cu motoare cu combustie internă.
Producătorii de autovehicule sunt îngrijorați de faptul că următoarea rundă de standarde de emisii ale Uniunii Europene va crește costurile de conformitate până la punctul în care va fi deja neprofitabil de construit mașini care nu au o propulsie hibridă sau complet electrică.
“Odată cu introducerea standardului Euro 7 planificat, Comisia Europeană va interzice de facto mașinile cu motoare cu combustie internă din 2025”, a declarat Hildegard Müller, președintele Asociației Germane a Industriei Automobilelor (VDA). Aceasta se teme că, dacă limitele emisiilor de gaze de eșapament sunt prea stricte, motoarele cu combustie internă nu vor mai fi competitive.
În context, ziarul german Bild a scris într-un articol despre un studiu comandat de Comisia Europeană, care ar trebui să determine emisiile maxime în conformitate cu standardul Euro 7. Autorii studiului aparent au ajuns la concluzia că sunt necesare reglementări mult mai stricte pentru atingerea obiectivelor climatice decât cele prevăzute de redacţia Euro 6 care este în vigoare în prezent.
VDA este alarmată, nu numai în ceea ce privește limitele în sine, ci și din cauza metodelor de testare. Studiul precizează că autoturismele ar trebui plasate în limitele privind emisiile nocive nu numai în medie, ci și luând în considerare cele de vârf.
“Comisia Europeană dorește să stabilească că, în viitor, vehiculul nu ar trebui să aibă practic emisii în nicio situație din trafic, fie atunci când urcă cu o remorcă într-o rampă, fie în trafic urban lent. Este imposibil din punct de vedere tehnic și toată lumea știe asta”, a declarat Müller.
Până în prezent, reglementările Euro 7 nu au fost pe deplin aprobate. Se preconizează că emisiile de oxizi de azot (NOx), care sunt cu mult mai periculoase decât cele de CO2, vor fi limitate la doar 30 de mg per kilometru. În prezent norma este de până la 80 mg/km pentru mașinile diesel (plus alte 34.4 mg/km drept marjă de eroare în timpul măsurătorilor). Astfel, în cinci ani, restricțiile pot deveni chiar mai stricte decât valoarea actuală a erorii statistice!
Un inginer de la Volkswagen AG, în condiții de anonimat, a declarat pentru Automotive News Europe că Euro 7 ar putea duce la dispariția completă a modelelor bugetare (de exemplu a celor de până la 15.000 de euro) deoarece toate vor trebui să fie hibridizate. Șoferii vor încerca să conducă mașinile vechi până la ultima lor suflare deoarece nu toţi își pot sau vor putea permite trecerea la modele hibride şi electrice care sunt mai scumpe.
Dar asta nu este tot. În cazul în care Comisia Europeană va extinde cerințele mai dure nu numai la emisiile medii, ci și la emisiile de vârf, companiile auto vor trebui să renunţe la transmisiile manuale în favoarea celor robotizate şi automate, mai spune inginerul.
Introducerea Euro 7 este văzută ca un factor determinant cheie în spatele intersecției curbelor de cost pentru motorul cu combustie și vehiculele electrice cu baterii. Regulamentul ar suporta costuri de conformitate pentru noile tehnologii, cum ar fi tratarea ulterioară a gazelor de eșapament mai curate, care ar face mai ieftină construcția și vânzarea vehiculelor cu emisii zero, odată cu luarea în considerare a amprentelor de carbon, spun producătorii de automobile. Mașinile electrice elimină toate emisiile de la rezervor la roată, atât poluanți, cât și CO2.
Se așteaptă deja ca producătorii auto să îndeplinească un standard Euro 6d mai strict începând cu luna viitoare, care include o reducere de facto a emisiilor de NOx pentru mașinile diesel. Industria a solicitat să se amâne data introducerii cu șase luni, însă fără succes.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise