(foto/video) Test Drive: Porsche Taycan Turbo – cum este să-l conduci prin Moldova?
Autor: Constantin Mihalachi, Foto/Video: Victor Daniliuc, Asistent imagine: Dorin Burac
Înainte de a vă povesti mai multe despre testul cu Taycan Turbo, mi-aș dori să le mulțumesc băieților din echipă, dar și celor care au făcut posibil acest test drive. Ne-am dorit să fie o filmare în nocturnă, însă nu știam că vom ajunge spre dimineață cu toții acasă 🙂
Revenind la Taycan, povestea acestui model a început prin toamna lui 2015 atunci când Porsche a adus la Salonul Auto de la Frankfurt conceptul Mission E. În urma lansării Porsche a ținut capul de afiș în multe publicații de specialitate și nu numai, întrebarea principală fiind – cum ar arăta un model electric în gama unui producător de mașini sport?!
Porsche a mers mai departe cu ideea și în 2019 a prezentat și modelul de serie, noul Taycan. Eram și noi la prezentarea acestuia, urmând ca după să mergem și la evenimentul de lansare regională care a avut loc în Praga.
De puțin timp Porsche Taycan a ajuns în Moldova, iar noi am reușit să testăm versiunea Turbo, cea care promite un maxim de 680 de cai putere și o autonomie de până la 452 de kilometri în regim mixt sau chiar de până la 498 km în regim urban.
Vă invit să vedeți reportajul nostru, care sper să vă placă. Iar după ce îl urmăriți vă invit să vedeți și galeria foto ataşată. Vizionare plăcută!
GALERIE FOTO de Victor Daniliuc
Am ales să filmăm static noul Taycan în afara orașului, în parcarea unui magazin aflat în zona Metro 2. Inițial ne propusesem să filmăm în Piața Marii Adunări Naționale, însă am descoperit o beznă totală acolo la ora convenită cu autoritățile.
Noroc de parcarea unui magazin specializat în sisteme de iluminare ce se află în afara orașului în zona Metro 2. Aici puteam vedea formele lui Taycan mult mai bine decât în centrul capitalei.
Când am văzut pentru prima dată Mission E eram cumva rezervat față de designul său… Modelul de serie totuși te cucerește cu formele sale. Dacă cu blocurile optice față unii trebuie să se obișnuiască, eu deja sunt ok cu ele. Îi dau mașinii o privire încrezută și concentrată pe ce este mai bun un Taycan.
Spatele după mine este fantastic. Banda aia LED care face legătura dintre stopuri fac ca mașina asta să arate irezistibil. Unde mai pui că forma aripilor/arcurilor spate sunt foarte apropiate de cele pe care le are un 911, în timp ce jantele care au ajuns de pe concept pe modelul de serie și au același nume – Mission E, după mine sunt și cele mai frumoase de pe un Taycan.
Din păcate nu mai reușisem să facem fotografii și interiorului în timpul filmărilor, însă noroc de site-ul de presă Porsche pe care am găsit imagini cu un interior similar ca cel al automobilului care ne-a fost oferit pentru acest test.
Primul lucru pe care îl observi aici este ecranul curban al panoului de instrumente. Când îl privești de la volan, unele informații intră în umbra acestuia, însă sunt ușor de le găsit dacă e tare nevoie de ele.
Scaunele au o susținere laterală foarte plăcută. Pielea este de o calitate superbă.
În spate se poate sta confortabil în doi. Nu ai la fel de mult spațiu la picioare ca într-o Panamera, totuși Taycan fiind mai mic cu 5 cm în lungime, însă se poate circula pe distanțe lungi în patru cu ușurință.
Pe mijlocul tunelului central o să găsiți un al treilea monitor. El este acolo pentru setările sistemului de climatizare, pentru cele de încălzire și ventilare a scaunelor, sistem multimedia, dar și pentru a vă arăta cum decurge procesul de încărcare cu energie electrică.
În general vorbind, în mașina asta puteți avea doar în partea din față patru monitoare. Al patrulea este oferit opțional și este amplasat în fața pasagerului din dreapta șoferului. Astfel, ca să nu-l deranjeze pe cel de la volan, pasagerul își poate selecta informația pe care vrea el să o vadă în fața sa – viteză, indicațiiile sistemului de navigație sau muzica selectată.
Din mers Taycan Turbo arată și mai dinamic… Totuși mașina asta este capabilă de o accelerație până la 100 de km/h în 3.2 secunde, de pe loc, dar și de o viteză maximă de 260 km/h. Și credeți-mă că la primul Launch Control aveți toate șansele fie aveți pentru o secundă efectul de negru în ochi, fie să vă reamintiți de ultima mâncare pe care ați luat-o.
Pleacă pușcă! Și vă spun foarte sincer – așa senzații nu prea am mai trăit anterior în vreo mașină! Nu ai trecerile între trepte, ea pur și simplu accelerează și este absolut extraordinar sentimentul de la volan.
Fiți de acord cu mine că din mișcare arată și mai tare acest model. Mai ales pe timp de noapte!
La un moment dat am intrat și în Chișinău pentru imagini foto și video cu Taycan Turbo. E mai rar să găsești clădiri iluminate noaptea, dar mersi și de alea care sunt. Excepționale ipostaze a surprins Victor.
Și preferata mea – Porsche Taycan Turbo în fața Muzeului Naţional de Istorie, undeva pe la orele patru dimineața.
Vă mulțumim prieteni că ați accesat acest test drive! Nu uitaţi de un like, share şi Subscribe la canal!
Cmentariile sunt închise