(foto) Opriţi panica! Cum se explică secţiunea proaspăt tăiată pe carosabilul străzii Albişoara
În această după amiază, un automobilist a făcut publică într-un popular grup de Facebook o fotografie care într-un timp foarte scurt a devenit virală, generând un val de nemulțumiri şi chiar panică în rândul celor care nu ştiau ce se întâmplă în realitate, astfel de persoane fiind de părere că din nou, „ca la moldoveni”, se strică tot ce se repară nou pentru că s-ar fi uitat instalarea unei ţevi, etc.
Imaginea a fost însoţită de descrierea „Albişoara deja se cârpește ?”.
Am încercat să luăm legătura cu autorităţile şi la momentul publicării articolului, după câteva ore de aşteptare, am primit o reacţie doar de la Administraţia de Stat a Drumurilor. Un reprezentant al întreprinderii ne-a comunicat că, în primul rând, lucrările de reparație a străzii nu sunt finalizate şi este o normalitate ca astfel de intervenţii, precum sunt cele din imagine, să se mai facă!
Doi: antreprenorul din cont propriu a decis să îmbunătățească un segment al străzii şi de aceea s-a decis frezarea unui segment pentru reparația carosabilului…(?!?)
Trei: nu se confirmă oficial ideea care circulă în jurul postării automobilistului, că spaţiul tăiat în asfalt ar fi pentru instalarea unui limitator de viteză! Totuşi, pentru ce exact a fost nevoie de tăiat asfaltul nu am fost informaţi exact!
Conform ASD, strada Albișoara este reparată în proporție de 98%. Antreprenorul (S.A. „Lusmecon”) a comunicat despre finalizarea lucrărilor de așternere a betonului asfaltic pe tot sectorul supus reparației, strada Albișoara fiind deja circulabilă integral. Urmează finalizarea lucrărilor de aplicare a marcajului rutier și de amenajare a acceselor laterale.
Lucrările de drum cu o valoare de peste 75 milioane de lei au fost executate etapizat, strada fiind divizată în cinci tronsoane de drum. În prezent are loc așternerea stratului de uzură pe tronsonul adiacent, situat între strada Pușkin și strada Grigore Vieru, în zona S.A. „Apă-Canal” Chişinău.
Startul lucrărilor pe tronsonul cu o lungime de 4.1 km s-a dat la începutul lunii august, urmând a fi încheiate până la sfârșitul lunii noiembrie a anului curent.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise