(foto) Premieră: Primul Ultracar din lume – CHAOS – în valoare de 12.5 milioane de euro

Despre cine şi cum l-a făcut am scris într-un articol separat, destul de interesant, pe care te invităm să-l citeşti dacă încă nu ai făcut-o! Dar acum a venit momentul pentru a descrie primul Ultracar de pe planetă, care şi-a făcut debutul la început de noiembrie, aşa după cum s-a promis.

Noul CHAOS vine să spargă mai multe bariere în toată industria auto şi chiar în istoria automobilului, dacă vom ajunge să-l vedem în practică!

Caracteristici cheie:

  • Nu este niciun fel de automobil super sport hibrid – consumă exclusiv benzină sau în amestec cu etanol, de dorit cu cifră octanică cât mai mare! 😎
  • Măsoară 5.053 x 2.068 x 1.121 mm în lungime, lăţime şi înălţime.
  • Orice element îi este original atât ca formă, cât şi ca material folosit. De exemplu, monococul de sub panourile caroseriei îi este realizat dintr-un polimer botezat Zylon. Acesta este de 1.6 ori mai dur decât kevlarul şi se poate întâlni în producţia de veste antiglonţ, în Formula 1 şi chiar în navele cosmice! Iar acoperişul este făcut dintr-un material botezat SAM2X5-630, un fel de sticlă metalizată!
  • După cum am notat anterior în detalii, de propulsie va răspunde un V10 twin-turbo custom de 4.0 litri care se poate roti cu până la 12.200 rpm! O mulţime din părţile sale componente sunt imprimate 3D prin tehnologii brevetate! Are de exemplu 20 de injectoare de combustibil (10 dintre care o fac direct), 40 de supape din aliaj din titan-inconel, arbori cu came din titan, etc.
  • De propulsor sunt ataşate două turbocompresoare masive, cu părţi componente realizate din fibră de carbon gen2, titan şi ceramică.
  • Toate cifrele care urmează sunt estimative deocamdată! Modelul de bază Earth Version va putea livra 2.077 CP și 1.389 Nm. Cântărind 1.388 kg, poate accelera până la 100 km/h în 1.9 secunde (în cele mai ideale condiţii), iar 300 km/h vor fi atinşi în 7.9 secunde!
  • Iar modelul extrem şi de top Zero Gravity, care va putea consuma şi biocombustibil E85, va avea să ofere 3.107 CP și 1.984 Nm de cuplu. Această maşină cu 1.272 kg va putea realiza, la fel în condiţii ideale, 0-100 în 1.55 secunde, iar 300 km/h vor putea fi văzuţi pe odometru după doar 7.1 secunde de la startul de pe loc! 🤯
  • Cutia de viteze este una cu dublu ambreiaj, cu şapte sau opt trepte. Tracţiunea este integrală, dar controlată electronic.
  • Jantele vor măsura 21 de inci pe puntea din faţă şi 22 de inci pe cea din spate. Toate sunt din titan imprimat 3D. În spatele lor se vor găsi mecanisme de frânare de înaltă performanţă cu discuri ceramice de 428 mm pe faţă şi 416 mm pe spate. Etrierele sunt imprimate 3D din magneziu. Suspensia îi este dublă, complet independentă pe toate roțile.
  • Viteza maximă va putea trece de 500 km/h, iar cea exactă o va afla toată lumea în timpul încercării stabilirii unui record mondial de viteză printre automobilele stradale!
  • Interiorul este pe cât de minimalist, pe atât de futurist, îndeosebi volanul complet original, cu elemente imprimate 3D şi un monitor integrat. Un alt monitor îngust şi lat este dedicat pasagerului din dreapta.
  • Se mai anunţă prezenţa unui head-up display cu realitate augmentată, suport 5G, dar şi a unui sistem de recunoaştere facială care poate schimba caracteristicile maşinii în dependenţă de dispoziția şoferului.

Interesant mai este un lucru: cum va fi vândută maşina! SP Automotive va produce doar 20 de unităţi pentru fiecare continent! Toate vor fi vândute prin licitaţii organizate exclusiv în parteneriat cu casa Sotheby’s.

Preţul de start este de 5.5 milioane de euro, iar modelul de top este evaluat la 12.5 milioane! Startul livrărilor este programat deja în 2022.

Poţi afla mai multe detalii interesante, inclusiv despre cum şi prin ce tehnologii au fost realizate unele părţi componente, din acest articol sau pe pagina modelului.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise