(video) Băieţii de la Vilner sunt gata să acopere cu piele practic orice suprafaţă din noul BMW X7

„Este inacceptabil să lansezi un flagship al mărcii cu astfel de „eşecuri” la interior, mai ales când maşina în cauză este într-o versiune de top M50d”, a declarat Atanas Vilner, şeful atelierul de tuning Vilner Garage din Bulgaria, despre noul X7.

De aici a şi apărut ideea de a transforma interiorul acestui mare SUV în unul care ar trebui să fie pentru banii oferiţi în schimb. Maşina s-a ales cu un habitaclu reformatat, practic orice suprafaţă şi plastice fiind acoperite/înlocuite cu piele.

Cei de la Vilner sunt gata de astăzi să realizeze la comandă lucrări similare în interiorul oricărui X7, culoarea tapiţeriei şi cantitatea rămânând la discreţia proprietarului.

Scopul principal al proiectului este de a elimina plasticele care arată cam ieftin pe acest model. O atenţie deosebită a fost acordată fiecărui scaun în particular, dar şi tunelului central, inclusiv zona dintre cele două scaune individuale spate.

„Acesta este cel mai dur plastic folosit pe orice model BMW contemporan, plasat în zona cea mai evidentă. Și aici avem un exemplu cu așa-numitul Extended Leather Package. De asemenea, baza scaunelor, panourile cu comutatoare – degetele tale vor merge mult mai des acolo decât pe partea superioară a bordului, nu? Și atunci când vei avea un contact cu această suprafață dură, nu vei fi foarte fericit când îţi vei aminti că ai cheltuit în jur de 120.000 de euro pentru mașină”, a adăugat Vilner.

Cei de la BMW îşi numesc cel mai mare SUV – „The President”. Și pentru a-l face demn de acest titlu, Vilner Garage a folosit o cantitate generoasă de piele şi nu una aleasă aleatoriu, ci aceeași folosită din uzină. Cei de la BMW au acceptat să le livreze la comandă tapiţerie BMW Individual Merino Tartufo. Aceasta a fost aplicată cu cusături sub forma unei texturi romboide şi în combinaţie cu un logo X7 perforat.

„Am cheltuit mai mult de doi metri pătrați de piele doar pentru spatele scaunelor. Panourile de control ale scaunelor, partea inferioară a montanţilor B și consola de control a climatizării pentru al doilea rând de scaune, sunt de asemenea tapițate cu același Merino Tartufo original. Textura romboidă din jurul secțiunilor panourilor din sticlă ale acoperişului panoramic „Sky Lounge” din fabrică reprezintă acum un motiv original „BMW Individual” adăugat de Vilner”.

BMW X7 by Vilner 2020 6

Noul X7 M50d vine standard cu un M Package, ceea ce înseamnă că tapiţeria BMW Individual Alcantara Anthracite este inclusă. Vilner a refăcut complet această secțiune de culoare neagră, acum cu Alcantara în nuanţă Tartufo, care face habitaclul să arate mult mai cald. Montanţii A, B și C, chiar și secțiunile superioare ale portbagajului, toate sunt acoperite cu acelaşi material maro deschis. Nu îl ultimul rând, şi pernele de pe tetierele scaunelor spate individuale au fost retapiţate pentru a include logoul perforat X7.

Un contrast izbitor sunt centurile de siguranță albastre. Aceeași centură este folosită pentru cureaua unei genţi personalizate din piele Merino Tartufo care se oferă drept bonus. Există, de asemenea, câteva schimbări şi la exteriorul maşinii: jantele Style 754 M de 21 de inci au nişte inele vopsite în nuanţă maro, iar stopurile au primit o textură 3D cu logoul X7.

„În catalogul de produse pentru X7 se menţionează: „The BMW Individual Extender Leather Trim ‘Merino’ in Tartufo convinces with flawless quality”. În acest caz, pentru mine, cuvântul „extins” nu reprezintă adevărul, dar nu mă înțelege greșit. BMW X7 este un vehicul foarte luxos și extrem de tehnologic, iar majoritatea oamenilor nu vor observa niciodată aceste mici minusuri interioare pe care le abordăm. Și tocmai de aceea existăm – pentru a perfecționa aceste neajunsuri pentru cei care le pasă”, a concluzionat Atanas Vilner.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Vezi şi:

(video) Test Drive: Am condus noul BMW X7 M50d

https://autoblog.md/atelierul-care-se-pregateste-sa-faca-noul-bmw-x7-mai-puternic-decat-lamborghini-urus-chiar-daca-nu-are-o-versiune-m-pura/

https://autoblog.md/foto-tesla-nu-va-face-niciodata-asta-cum-arata-interiorul-unui-model-3-pregatit-de-atelierul-vilner/

Cmentariile sunt închise