(video) TECHART introduce primul program complex de tuning pentru noul Porsche 911
Atelierul german de tuning TECHART prezintă primul program de tuning pentru noua generaţie Porsche 911, care schimbă automobilul la mai multe capitole, inclusiv pe plan tehnic. Drept bază pentru proiect a fost luat deocamdată cel mai puternic 911 în caroserie 992 – la momentul publicării acestui articol – Carrera 4S pe care deja l-am şi testat!
În primul rând, părțile expresive ale corpului modelului creează stilul dinamic al noului aerokit exterior TECHART. În același timp, fiecare parte a fost realizată astfel încât să contribuie la o aerodinamică bine echilibrată pe ambele punţi. Folosind punctele standard de montare, instalarea noilor părţi de corp TECHART se poate face fără complicații.
Un concept de culoare contrastantă le va permite clienților să ajusteze caracterul stilului corpului pentru a-i îmbunătăți imaginea elegantă sau sportivă. Bodykit-ul aerodinamic și jantele TECHART sunt fabricate în întregime în Germania, asigurând o calitate superioară a produselor.
În partea frontală a maşinii poate fi instalat un nou TECHART Front Spoiler I din cinci elemente diferite, care include şi un splitter care pare să plutească liber. Ornamente stilistice de pe ambele margini ale barei de protecţie, precum și cele două nuanţe de vopsea vor adăugă o legătură dintre eleganţă şi sportivitate. Noul TECHART Front Spoiler I se potriveşte şi pentru maşinile comandate din uzină cu pachet SportDesign, dar şi poate fi instalat fără a demonta bara de protecţie în întregime.
Ulterior, două TECHART Airframes se adaugă pentru a evidenția cele două prize de aer frontale şi pentru a spori aspectul său puternic. Și aici, alegerea vopselei oferă oportunități suplimentare de personalizare, inclusiv o potrivire de culoare a părților standard ale corpului, cum ar fi cele active de admisie a aerului. Noua caracteristică de design a TECHART bodykit mai este şi o pereche de prize de aer poziţionate pe extremităţi, chiar în faţa arcurilor roţilor frontale.
Aşa-numitele TECHART Side Skirts transferă noua linie de design spre părţile laterale ale automobilului. Cu ele, instant este vizibil că acest 911 preparat de TECHART nu este unul standard din uzină. Designul multi-piece împarte pragurile laterale într-un profil interior care se integrează perfect cu corpul, iar un alt element este scos pe plan secundar pentru un contrast distinct. Se termină noile praguri cu o aripioară asemănătoare cu cea a rechinului în fața arcurilor roţilor spate.
Partea inferioară a spatelui este dominată de noul TECHART Rear Diffusor, care se întinde pe ambele parți ale barei de protecţie. Cinci aripioare centrale ajută la reducerea forţei de ascensiune și pot fi adaptate individual la culoarea dorită. La fel, imediat în preajmă se găsesc şi o pereche de TECHART Aero Wings în culoarea caroseriei, care înconjoară terminaţiile eşapamentului şi adaugă un accent pe prizele de aer din spate.
Un profilat TECHART Roof Spoiler instalat pe marginea superioară a lunetei se va ocupa de distribuţia fluxului de aer către TECHART Rear Spoiler II. Profilul noului spoiler fix nu lasă nici o urmă de îndoială că scopul îi este de a crea o forţă de apăsare suplimentară. Cu toate acestea, designul sofisticat îl face instant să fie văzut de ochiul uman ca fiind aparent fixat doar pe un singur suport vertical central.
Însă, privit îndeaproape, se poate observa că spoilerul mai este susţinut de doi montanţi confecţionaţi din Makrolon®. Acest tip de policarbonat transparent şi foarte rezistent îi permit noului element să se “odihnească” ca o sculptură pe capacul motorului. Acesta din urmă la fel a fost reproiectat şi încorporează acum două prize de aer suplimentare, precum şi o altă lumină de frână.
Dar pentru proprietarii de 911 care preferă un element destul de subtil în partea posterioară a maşinii, TECHART Rear Spoiler I este o alternativă perfectă. O buză eficientă aerodinamic este instalată pe marginea eleronului activ, de această dată fără să-i blocheze ridicarea şi coborârea automată sau la apăsarea unui buton.
La fel pentru înfrumusețarea exteriorului se oferă un nou model de jante forjate TECHART Daytona II! Prima generaţie a acestui model era oferită încă pe vremea modelului 911 în caroserie 996, iar acum pe lângă un design care a evoluat, mai sunt şi confecţionate pe baza unei noi tehnologii de forjare.
Pot măsura 20 sau 21 de inci şi se montează în anvelope de tip mixt. La fel ca şi oricare alt model de jante, acestea pot fi vopsite într-o culoare sau o combinaţie de două la alegere. Roţile se instalează perfect în arcurile originale ale lui Porsche 911 şi nici un fel de aşa-zise distanţiere nu sunt necesare pentru a mări ecartamentele.
Opţional, TECHART este gata să intervină şi la suspensie pentru a-şi instala una sport proprie, care într-un final va duce şi la micşorarea gărzii la sol cu 30 de mm.
La capitol tehnic se intervine profesionist şi “sub capotă” printr-un TECHART powerkit. Iniţial pentru modelul 911 Carrera 4S se oferă un TECHART TECHTRONIC care măreşte puterea maşinii cu alţi 60 de CP şi 80 de Nm, până la 510 CP şi 610 Nm.
Care sunt noile caracteristici aerodinamice nu se anunţă, însă interesant este că aceste kituri ale atelierului sunt inteligent integrate în sistemul de management electronic al vehiculului. Adaosul de putere se va activa doar când şoferul va alege modurile de rulare Sport/Sport Plus!
Mai mult, TECHART powerkit a beneficiat şi de o legătură directă cu inovatorul sistem Wet Mode. Dacă maşina va fi condusă cu unul dintre modurile anterior menţionate, şi dacă se va detecta apă pe carosabil, surplusul de putere va fi deconectat în mod automat!
Atelierul de tuning poate pune la dispoziţie şi un nou sistem sport de evacuare a gazelor de eşapament, cu supape active, care îşi schimbă tonalitatea în dependenţă de modul de rulare. Acesta se integrează perfect cu terminaţiile sistemului sport original din uzină. Suplimentar şi în scurt timp vor fi disponibile şi alte opţiuni de evacuare, inclusiv cu alte terminaţii.
În habitaclu, în cazul acestui 911 Carrera 4S, a fost utilizată o combinaţie de piele şi lână naturală. Procesul de retapiţare afectează toate suprafeţele posibile (poţi vedea interiorul la 360 de grade AICI). Opţiunile includ instalarea unor noi praguri iluminate din fibră de carbon, a inserţiilor decorative din fibră de carbon, a unui nou set de pedale sport din aluminiu, a unui volan custom şi multe altele.
Care este preţul tuturor celor menţionate mai sus nu s-a anunţat. Fiecare comandă este de regulă una individuală, astfel încât un preţ fix se stabileşte de comun cu fiecare client.
Vezi şi: (foto) Noul TECHART GTstreet RS – un Porsche 911 Turbo S cu tuning de aproape 150000 de euro
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise