Ţara în care se anunţă crearea celei mai lungi autostrăzi specializate pentru vehicule electrice

Autoritățile din vestul Australiei sunt pe cale să investească 21 de milioane de dolari locali pentru a construi cea mai lungă magistrală/autostradă dedicată vehiculelor electrice!

Energy Magazine scrie că proiectul rutei ar trebui să aducă beneficii nu numai procesului de transfer a continentului la surse regenerabile de energie, dar şi turismului.

Infrastructura autostrăzii va include până la 90 de stații de încărcare în 45 de locații diferite. Amplasarea lor este concepută astfel încât distanța dintre stații să nu depășească 160 de kilometri (calculaţi singuri lungimea totală a drumului). Astfel spus, chiar şi posesorii de electromobile cu baterii şi autonomii modeste o vor putea folosi.

Încărcătoarele de mare viteză vor reduce timpul de încărcare la o medie de 15 minute. Cu toate acestea, este planificată plasarea lor anume în locuri atractive pentru turiști. Ideea este ca aceştia să-şi petreacă timpul de aşteptare prin a vizita obiectivele turistice și, în consecință, să contribuie la creşterea profitabilităţii afacerilor locale.

Proiectul este implementat în comun de către autorități și doi mari furnizori de energie electrică. Se presupune că proiectarea autostrăzii va începe în acest an şi va fi dată în exploatare în 2024.

Cmentariile sunt închise