Constantin Mihalachi: De ce nu au fost declanșate airbag-urile maşinii implicate în accidentul de la Buiucani

Unul dintre cele mai grave accidente rutiere din 2019 s-a întâmplat chiar ieri, în ultima zi de septembrie, în sectorul Buiucani al capitalei şi într-un moment care i-a luat pe mulţi pe neprins de veste.

Ultimele informaţii oficiale ne spun că în urma incidentului au fost transportate la spital, în total, peste 25 de persoane cu diferite traumatisme, iar pasagerul din dreapta şoferului automobilului implicat şi-a pierdut viaţa pe loc.

Şoferiţa care a provocat accidentul rămâne a fi internată la reanimare într-o stare extrem de gravă, după ce timp de câteva ore a suferit mai multe operaţii.

FOTO: unimedia.info

Accidentul a fost învăluit şi de un mister la un moment dat. Nici un airbag (pernă de aer) nu şi-a făcut apariţia în interiorul SUV-ului de culoare neagră în momentul impactului! De ce s-a întâmplat o astfel de situaţie şi de ce nu a mai putut fi salvată o viaţă ne spune editorul-şef AutoBlog.MD, Constantin Mihalachi, prin câteva ipoteze formulate.

DE CE NU AU FOST DECLANȘATE AIRBAG-URILE? Mulți dintre voi m-au întrebat asta imediat după accident. Mulți au speculat pe internet, alții și-au bătut joc de această situație.

Haideți totuși să vedem… Trebuiau ele să fie declanșate? Trebuiau! Erau ele la loc și erau în stare de a funcționa? Uite asta este întrebarea cea mai importantă acum!

Noi dacă am avea acces la mașină, timp de doar câteva minute v-am fi spus asta foarte repede. Cert este că nici un airbag, fie el din volan, planșa de bord sau airbag-urile cortină – nici unul nu a fost declanșat!

Cineva poate spune că la volan ar fi urme de declanșare a airbag-ului. Însă el nu se vede acolo și nimeni nu l-a văzut. Am verificat asta discutând cu mai multă lume care a fost la fața locului! Se vede și din imaginile de la faţa locului!

Pasagerul din dreapta nu avea centura cuplată, ea era pusă după scaun, așa cum le place multora de pe la noi. Chiar și așa, cel puțin vreun airbag trebuia să fie declanșat și asta pentru că în fiecare scaun există senzori care detectează prezența pasagerului pe el. La fel și în lăcata centurii de siguranță.

Ce vreau să spun cu asta este că, chiar dacă pasagerul din dreapta nu avea centura fizic pusă pe el, mașina trebuia să o vadă ca și cuplată, respectiv trebuia să declanșeze airbag-urile! Dar asta nu s-a întâmplat!

Este adevărat că mașina este într-o specificaţie pregătită pentru piaţa americană, se mai scrie în spaţiul online că mașina asta a mai avut accidente. Probabil nu le-a avut totuși, airbag-urile!

Iar asta ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care maschează astfel de accidente și vând astfel de mașini zi de zi în Moldova, cât și pentru cei care pentru propria siguranță nu le mai pun la loc chiar și după ce au fost declanșate.

Aveți grijă la volan și la mașinile pe care le conduceți!

Le doresc însănătoșire ușoară victimelor! Din câte se pare, cei din mașină au plătit deja pentru nepăsare. Pasagerul a decedat pe loc, iar fata de la volan este în stare extrem de gravă la spital ????

Apropo, pentru iubitorii de a conduce fără centură! Sper că cifrele o să vă spună ceva! În cazul unui impact frontal la o viteză de 65 km/h, un adult cu o greutate de 70 de kilograme va fi propagat în față cu o forță de 4 tone! Voi știți pe cineva care are mâini atât de puternice?!

În accidentul de astăzi, SUV-ul avea o viteză de 120 km/h potrivit datelor preliminare!”

Vezi şi: (video) 5 dosare penale și 43 de procese contravenționale! „Cariera” în şoferie a femeii care a provocat accidentul de la Buiucani

Vezi şi: (video) Avea dreptul de a conduce în acea zi? Iată momentul producerii accidentului de pe strada Alba Iulia

Vezi şi: Oficial! Şoferiţa maşinii implicate în accidentul de la Buiucani avea depășită de șapte ori norma de alcoolemie admisă

Cmentariile sunt închise