Lista măsurilor de urgență, cu aplicabilitate imediată, pentru deblocarea situației în vămi

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Urmare a discuțiilor și analizelor aplicate începând cu 7 iunie între Republica Moldova și România, și reuniunilor de ieri de la București ale ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco, Guvernul României a fost de acord cu planul de contingență propus de Republica Moldova pentru deblocarea situației de la frontierele de stat dintre Moldova și România.

În prezent, sute de TIR-uri încărcate cu marfă așteaptă să treacă frontiera, în cozi de la 6 până la 10 kilometri.

VIDEO: facebook.com/Mac Serj

Partea română a agreat propunerea Republicii Moldova de dezvoltare a planului. Astfel, în cadrul etapei întâi a planului de contingență, care demarează astăzi, 10 iunie 2022, vor fi implementate măsuri de urgență, cu aplicabilitate imediată, pentru deblocarea situației în vămi, prin:

1. Înființarea unui grup comun de acțiune, care să coordoneze și să sincronizeze activitățile imediate ale autorităților din Moldova și România în punctele de frontieră, pentru reducerea timpilor de așteptare pentru camioanele cu marfă;

2. Primul punct de frontieră, unde controlul și vămuirea se va face în echipe comune va fi Leușeni-Albița, unde va fi testată această abordare novatoare, de tipul unei singure acțiuni de control, efectuată dintr-un singur punct. Astăzi, începând cu orele 12:00 echipele mixte moldo-române vor face analiza în teren pentru a operaționaliza de îndată lucrul în echipe mixte de control;

3. Operaționalizarea controlului vamal pe partea română, prin dotarea cu mai multe dispozitive electronice de procesare a documentelor de transport UE;

4. Suplinirea numărului de lucrători vamali;

5. Sincronizarea programului de lucru între echipele de control din Republica Moldova și România;

6. Verificarea și prezentarea funcționalității scanerelor, cântarelor și altor tehnologii de scanare și verificare a camioanelor, pentru fiecare punct de frontieră moldo-român, pe ambele parți ale Prutului;

7. Asigurarea funcționării în regim 24/7 a autorităților fitosanitare și sanitar-veterinare din România;

8. Permiterea traversării camioanelor goale în tranzit prin puncte de trecere de mică capacitate.

Etapa a doua a planului de contingență, care are drept scop normalizarea situației în punctele de frontieră, va avea la bază un plan de acțiune comun pentru evitare pe viitor a unor astfel de evenimente provocate de blocajul rus al transportului de marfă naval din Ucraina.

Astfel, în termen scurt, de câteva zile, se va operaționaliza foaia de parcurs, care va avea următoarele obiective:

  • implementarea controlului și a vămuirii în echipe comune, conform unor procedurilor agreate de părți;
  • organizarea echipelor comune de control pentru restul punctelor de trecere a frontierei;
  • dotarea spațiilor de lucru și instalarea echipamentelor necesare derulării activităților de vămuire și a poliției de frontieră;
  • creșterea eficienței analizelor și indicatorilor de risc, inclusiv prin dezvoltarea unui grup de lucru comun de analiză de risc, astfel încât să scadă numărul TIR-urilor scanate și să se înregistreze creșteri în depistarea contrafacerilor și contrabandei;
  • permiterea traversării camioanelor goale prin puncte de trecere de mică capacitate, precum Cahul-Oancea și Costești-Stânca, reducând presiunea din punctele de trecere Leușeni, Sculeni și Giurgiulești;
  • implementarea schimbului de date electronice referitor la camioanele care traversează frontiera moldo-română, pe baza experienței acumulate în cadrul Proiectului pilot între autoritățile vamale MD și RO, privind schimbul automat de informații vamale prin intermediul sistemului de Schimb Electronic Sistematic de Date (SEED);
  • realizarea, în comun, a planificărilor pentru intervențiile de reparații a podurilor din punctele de trecere a frontierei.

De asemenea, va fi revizuit de urgență proiectul, transmis în urmă cu cinci ani, a Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la controlul persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova și România.

În prezent, la frontierele moldo-române situația continuă să fie neschimbată, chiar dacă pe partea moldoveană efective ale poliției, SMURD, carabinieri și ale Poliției de Frontieră, intervin pentru deblocarea situației și fluidizarea accesului în punctele de frontieră.

Situația la moment arată că liniile de așteptare în punctele de trecere a frontierei înregistrează o creștere accentuată în ultimele trei zile, de la cozi de 4-6 km la cele de 10-12 km. În perioada 24 februarie-26 mai, un număr de 744.795 mijloace de transport au tranzitat punctele de trecere a frontierei dintre Romania și Moldova, înregistrându-se o dublare a traficului de trecere Leușeni. Între 600 și 800 camioane așteaptă îndeplinirea formalităților vamale, comparativ cu valoarea de 354.006 din 2021! De la începutul războiului, numărul declarațiilor vamale de export pentru mărfuri a crescut cu 73%!

Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco a avut ieri întâlniri cu Secretarul General al Guvernului român, Mircea Abrudean, și alți factori de decizie ai Guvernului României, specializați pe probleme de frontieră, vamă și în managementul crizelor.

Planul de contingență pentru deblocare frontierelor, propus de Republica Moldova, se încadrează în cerințele de interoperabilitate, prin integrarea procedurilor comune de lucru și sporirea rezilienței în domeniul criminalității transfrontaliere, inclusiv agenda pe combatere a corupției ca deziderate importante în aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Oficialii români și moldoveni declară că vor depune toate eforturile, ca împreună să normalizeze situația în frontierele moldo-române, de asigurare a fluxului de transporturi de mărfuri și alimente către Europa, pentru a nu se crea premisele unei crize alimentare în spațiul european și mondial.

Astăzi, urmare a vizitei de lucru a ministrului Revenco, premierii Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, și al României, Nicolae Ciucă, au avut o întâlnire bilaterală, la București, la primele ore ale dimineții, unde au convenit statutul planului de contingență cu privire la deblocarea situației de la frontierele moldo-române.

Cmentariile sunt închise