(foto) O “replică” a bananei lipite de 120000 de dolari a fost găsită în Chişinău şi încă nu este mâncată

O aşa-zis operă de artă, botezată “Comedian” şi gândită de artistul italian Maurizio Cattelan – o simplă banană lipită cu bandă adezivă pe un perete de culoare albă – a fost evaluată la nu mai puţin de 120.000 de dolari şi a fost scoasă la vânzare de Art Basel Miami acum câteva zile.

Valorând cât alte zeci de mii de banane, această lucrare a trezit interesul publicului şi a ajuns unul dintre cele mai folosite motive, inclusiv în glumele de pe reţelele de socializare.

FOTO: insider.com

O “replică” a acestei opere de artă a fost identificată chiar şi în Chişinău. Este în stare bună şi încă nu a fost mâncată de nimeni. Banana lipită cu bandă adezivă a fost văzută pe una din uşile posterioare ale unui Mercedes-Benz Sprinter din capitală.

Proprietarul vehiculului, cel mai probabil prestând servicii de transport sau dorind să-i găsească un nou proprietar, ar fi apelat la un astfel de “truc de marketing” după ce a aflat şi s-a interesat de ce s-a întâmplat peste ocean acum câteva zile.

Emmanuel Perrotin, fondatorul galeriei din Miami, a declarat că bananele sunt “simbolul comerţului global”, precum şi “un mijloc umoristic răspândit”. Cel mai probabil aceste declaraţii l-au motivat pe concetăţeanul nostru să lipească o banană de maşină: astfel poate atrage o atenţie mai mare nu doar asupra microbuzului şi a numărului de telefon, ci şi îi mai poate face să zâmbească pe oamenii care ştiu despre ce este vorba.

Revenind la banana lipită originală, aflaţi că în total la galeria din SUA au fost expuse trei astfel de lucrări spre vânzare şi au avut mare succes. Două din cele trei exemplare au fost deja vândute, iar ultima rămasă din set ar fi putut ajunge chiar şi la 150.000 de dolari, însă nu a fost să fie, cel puţin temporar. Aceasta a fost mâncată în faţa tuturor de performance artist-ul David Datuna, motivând că i-a fost foame.

Totuşi, el nu a distrus această operă ciudată, ea fiind însoţită de un certificat de autenticitate în care se specifică faptul că fructul poate fi înlocuit, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior. Numărul curioşilor să afle de ce a avut loc această “vandalizare” a crescut rapid, astfel că organizatorii expoziției au fost nevoiți să cheme poliția pentru a menţine ordinea.

Vezi această postare pe Instagram

“Hungry Artist” Art performance by me ???? I love Maurizio Cattelan artwork and I really love this installation It’s very delicious ????

O postare distribuită de David Datuna (@david_datuna) pe Dec 7, 2019 la 11:49 PST

Vezi această postare pe Instagram

“Hungry Artist” Art performance by me ???? I love Maurizio Cattelan artwork and I really love this installation It’s very delicious ????

O postare distribuită de David Datuna (@david_datuna) pe Dec 7, 2019 la 11:45 PST

Maurizio Cattelan este cunoscut pentru operele de artă şi sculpturile lui neobişnuite. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este un vas de toaletă din aur de 18 carate, evaluat la suma de 6 milioane de dolari, care a fost furat în luna septembrie din Palatul Bleinheim din Londra.

De atunci, cinci personae au fost arestate în legătură cu furtul operei de artă intitulate “America” şi s-a oferit chiar şi o recompensă în schimbul recuperării sale. Totuşi, lucrarea este în continuare de negăsit.

(foto) Cel mai scump vas de WC din lume a fost furat de hoţi cu un VW Golf R

Cmentariile sunt închise

×