(video) Premieră la Pebble Beach: Noul Batur – cel mai puternic Bentley pe care nu ţi-l poţi permite
Bentley Motors a dezvăluit chiar astăzi, în ultima zi a Monterey Car Week, noul Bentley Mulliner Batur – un nou coupe grand touring cu două uși, limitat la doar 18 exemplare, care întruchipează începutul unei revoluții de design la Bentley.
Creat de către designerul Andreas Mindt și echipa sa, Batur este o vitrină a unui nou ADN stilistic, unul care va ghida în cele din urmă designul viitoarei game Bentley de vehicule electrice cu baterie (BEV).
Colecția de doar 18 exemplare este cel mai recent proiect al diviziei interne de personalizare și construcție de caroserii – Mulliner – care anterior a relansat această îndeletnicire prin Bacalar.
Caracteristici cheie:
- Denumirea Batur îi vine de la un lac crater de 88 m adâncime și o suprafaţă de 16 km2 din Kintamani, pe insula Bali, Indonezia, care oferă o apă bogată în nutrienți atât izvoarelor termale locale, cât și agriculturii locale.
- Automobilul are o capotă lungă, iar masa vizuală este deplasată în spate, dând impresia că stă aşezat pe puntea din spate, ceea ce adaugă și mai multă profunzime cotelor.
- În partea frontală a fost modernizată faimoasa grilă Bentley pentru o față mai puternică și o poziție mai dominantă.
- Grila este flancată de o nouă formă și design de far, o evoluție a designului folosit pe Bacalar. Acestea sunt asortate cu stopuri complet noi, unele care se așează pe fiecare parte a unui spoiler retractabil.
- Alegerea vopselei este infinită – începând cu paleta Mulliner și mergând dincolo de vopseaua complet personalizată, pe lângă o grafică pictată manual dacă se va cere.
- Suplimentele aerodinamice precum splitterul frontal, pragurile laterale și difuzorul posterior pot fi realizate atât din fibră de carbon, cât și dintr-un compozit nou, durabil – Fibră Naturală.
- Elementele luminoase exterioare pot fi orice amestec de lumină și întuneric, datorită unui finisaj satinat, lucios sau în nuanţa titanului. O altă opțiune este culoarea de contrast gradată cu grila frontală.
- Batur poată jante unice de 22 inci (în anvelope Pirelli), standard fiind vopsite în Black Crystal, în combinaţie cu suprafeţe luminoase prelucrate şi polişate. Opţional, posibilităţile de personalizare a acestora sunt nelimitate.
- Fiecare element al cabinei este adaptat la specificațiile clientului.
- Se poate alege dintr-o varietate de materiale interioare durabile, inclusiv:
- Piele obţinută cu emisii scăzute de carbon din Scoția, care parcurge distanțe semnificativ mai mici spre fabrică decât pielea din afara Regatului Unit.
- Piele tăbăcită durabil din Italia, în cinci culori diferite.
- Dinamica – un material durabil, asemănător tapiţeriei din piele întoarsă.
- Gama de furniruri disponibile include un nou material pentru Bentley – compozit din fibră naturală, care este o alternativă durabilă fibrei de carbon. Disponibil ca țesătură twill 2×2 și finisat cu lac satinat, compozitul Natural Fiber aduce o nouă textură durabilă cabinei. Şi indiferent de furnirul ales, panoul din faţa pasagerului este finisat cu o gravură unică a semnăturii audio a motorului W12 (ori opţional una personalizată).
- Ultimele elemente sustenabile sunt covorașele, care se potrivesc cu pielea și sunt realizate din fire reciclate – o premieră pentru o maşină Bentley.
- Clienții vor mai putea alege între “tratamente” luminoase sau întunecate pentru interior. Anumite comenzi – cum ar fi cele ce închid deflectoarele de ventilație – sunt disponibile chiar și în aur de 18 karate imprimat 3D.
- Se poate alege dintr-o varietate de materiale interioare durabile, inclusiv:
- Batur va fi, de asemenea, cel mai puternic Bentley de până acum, cu un motor care se îndreaptă spre apus!
- Pentru al său W12 de 6.0 litri s-a dezvoltat un nou sistem de admisie, s-au adăugat turbocompresoare mai performante, noi intercoolere și o recalibrare extinsă. Drept rezultat produce peste 740 CP şi 1.000 Nm de cuplu.
- Motorul este conectat la o cutie de viteze automată cu opt trepte şi dublu ambreiaj, dar și la un sistem sport de evacuare a eşapamentului, realizat complet din titan, în timp ce terminaţiile sunt din titan imprimat 3D – o premieră pentru Bentley.
- Performanța motorului va fi susţinută de cel mai avansat șasiu Bentley de până acum:
- O suspensie pneumatică reglată pentru viteză, cu arcuri pneumatice adaptive cu trei camere de aer. Șoferul poate selecta echilibrul dintre confort și controlul caroseriei folosind unul din cele patru moduri ale sistemului Drive Dynamics Control (Sport, Bentley, Comfort și Custom).
- Sistem anti-ruliu controlat activ electric, de 48V, care poate furniza până la 1.300 Nm de cuplu anti-ruliu în 0.3 secunde sau poate decupla complet roțile de la fiecare capăt al fiecărei osii. Sistemul de control poate fi, de asemenea, utilizat pentru a regla rigiditatea ruliului față-spate când maşina e în modul Sport.
- Tracțiunea generală și aderența în viraje sunt maximizate prin utilizarea unui diferențial electronic cu alunecare limitată (eLSD) care vectorizează activ cuplul pe șasiu. Acest lucru este completat de vectorizarea cuplului prin frână, soluţie prin care mașina poate frâna ușor roata interioară din spate în curbă și, de asemenea, poate frâna ușor ambele roți interioare la ieșirea din curbă.
- Evident că dispune şi de un sistem de direcţie pe roţile posterioare.
- Iar mecanismele de frânare sunt unele CSiC (Carbon-Silicon-Carbide), cu discuri de 440 mm pe faţă şi 410 mm pe spate, cu etriere cu 10 şi patru pistoane respectiv.
Toate cele 18 exemplare Batur au fost deja rezervate. Fiecare va fi proiectat în colaborare cu fiecare client. Aceştia vor putea specifica culoarea și finisajul practic pentru fiecare suprafață a sa, pentru a crea o mașină la fel de individuală ca și ei. Ulterior, fiecare automobil va fi realizat manual pe parcursul mai multor luni în atelierul Mulliner.
Primele livrări vor începe de la jumătatea anului 2023. Preţul de start, fără taxe şi opţiuni, este de 1.65 milioane de lire sterline (2.000.000 de euro)!
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise