(foto) Premieră: Dacia anunţă ediţia limitată şi aniversară “15 Years”

Cu o cotă de piață de 3.6% și 564.854 de vehicule vândute (10.4%) în Europa în 2019, Dacia a trecut de la succes la succes încă de când a lansat Logan-ul în 2004. Pentru a sărbători cel de-al 15-lea an de prezență în Europa, Dacia lansează o ediție aniversară de maşini care vor fi vopsite în culoarea nouă Iron Blue şi vor purta o insignă cu numărul 15 pe caroserie.

Modelele Duster, Lodgy Stepway, Logan MCV Stepway și Sandero Stepway sunt echipate standard cu echipamente utile și se mândresc cu o specială semnătură estetică. Seria de maşini în ediţie limitată va fi comercializată în 2020 în toate țările în care marca românească îşi desfăşoară activitatea în vânzări.

Bazată pe nivelul de echipare Stepway și cel numit Prestige pe Duster, seria limitată este disponibilă în șapte culori la alegere pentru caroserie (șase pentru Duster), inclusiv una care îşi face debutul în paleta Dacia – Iron Blue.

Printre alte dotări disponibile se numără o cameră video retrovizoare, senzori de parcare, sistem de climatizare automată, un ecran tactil de 7 inci cu sistem de navigaţie şi notificări despre trafic, radio, port USB şi Bluetooth. De asemenea, automobilele beneficiază de un card hands-free și de un City Plus Pack (doar pe Duster), care cuprinde un sistem de monitorizare a unghiurilor moarte și un sistem de camere multi-view.

La exterior, modelele aniversare sunt dotate cu jante din aliaj de 16 inci (de 17 inci pe Duster), nişte benzi laterale decorative mici pe partea inferioară a portierelor (pe Sandero numai), praguri interioare la uşile faţă cu semnătura “15 years” și o insignă aniversară pe montanţii posteriori. Într-un plus, carcasele oglinzilor retrovizoare sunt realizate într-un negru perlat.

Designul interior este completat cu o tapițerie specială pentru scaune, ornamente albastre pe deflectoarele de ventilaţie şi în zona mânerelor uşilor, dar şi un set de covoraşe mai deosebite.

În Franţa ediţia limitată este deja disponibilă pe piaţă din 4 februarie curent şi cea mai accesibilă maşină aniversară (Sandero Stepway) are un preţ de start de 13.390 de euro cu motorizarea pe benzină cu 90 CP. Ediţia limitată va fi prezentată public la Salonul Auto de la Geneva, alături de alte noutăţi precum conceptul primului electromobil Dacia!

https://autoblog.md/premierele-renault-si-dacia-de-la-gims-conceptul-morphoz-si-al-primei-masini-electrice-a-marcii-romanesti-printre-altele/

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise