(foto/video) Tribut Moldovei #1: Descoperim locurile frumoase din nordul țării! Cu Land Rover Discovery la Naslavcea
Autor: Constantin Mihalachi, Video: Denis Chicu
Ideea acestui proiect ne-a venit expromt. În 2019, spre sfârşit de vară, ştiam că se apropie Ziua Independenței și cu această ocazie ne-am dorit să dăm și noi ceva înapoi țării, așa, în stilul unui blog auto. Și astfel s-a născut proiectul Tribut Moldovei.
Timp de cinci zile, din 27 și până în 31 august inclusiv, am postat câte un reportaj video în care am vorbit despre locuri puțin vizitate din Moldova, dar care ascund frumuseți impresionante, frumuseți pe care de obicei le căutăm în alte țări!
Astăzi vă invităm spre Naslavcea, cel mai nordic punct din Republica Moldova. Anume aici am descoperit priveliști de neuitat și tot aici am admirat Nistrul, care anume din acest punct începe să curgă pe teritoriul țării noastre. Am continuat cu cele 33 de Vaduri din preajma Naslavcei, după care am mers spre Peștera Răposaților, ca într-un final să ajungem în rezervația peisagistică Rudi-Orionești!
Sperăm să vă placă ceea ce v-am pregătit. Republicăm reportajul pentru ca oricine să poată vedea locurile frumoase din Moldova noastră, unele care în această perioadă de timp nu pot fi explorate fizic deocamdată din cauza restricţiilor şi consecinţelor pandemiei de COVID-19, însă iată că noi vi le aducem mai aproape.
Ne-am bucura mult să aflăm și părerile voastre despre aceste reportaje. Vizionare plăcută!
Ataşăm şi câteva fotografii din deplasarea noastră către Naslavcea! Igor Rotari a făcut o treabă extraordinară și de asta publicăm o galerie foto completă din această zi!
Tribut Moldovei #1: Galerie foto completă cu Land Rover Discovery în nordul țării
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Cmentariile sunt închise