În vama Palanca a fost depistat un şofer cu un permis de conducere care.. i-a fost făcut cadou
Un tânăr din Ucraina conducea mijlocul de transport în baza unui permis de conducere primit cadou din partea unui prieten! Descoperirea a fost făcută de polițiștii de frontieră din Moldova, stabilind că “actul” era şi unul falsificat.
Situaţia a fost înregistrată în ziua de 23 septembrie 2022, pe direcția ieșire din Moldova prin PTF Palanca. Acolo s-a prezentat un tânăr de 35 de ani la volanul mașinii personale.
Pentru formalitățile de control, cetățeanul ucrainean a înmânat printre documentele de călătorie și cele pentru mijlocul de transport. A atras atenția inspectorului de la linie permisul de conducere care ar fi emis acum o lună de către o organizație internațională.
Polițistul de frontieră a stabilit că permisul conține semne de falsificare, dar și este unul fantezist (nerecunoscut de niciun stat). Deși a declarat că actul cu pricina l-a primit cadou din partea unui prieten, șoferul s-a arătat uimit de cele depistate, fiind sigur că este un document legal!
În continuare cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false. Străinului i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat cu mașina după prezentarea permisului de conducere ucrainean original.
Cmentariile sunt închise