(video) BRABUS face primele intervenţii asupra noilor Mercedes-Benz GLE şi GLS

Atelierul de tuning BRABUS anunţă şi primele intervenţii asupra modelelor Mercedes-Benz GLE şi GLS de nouă generaţie. În special, cu actuala familie GLE-Class, Mercedes-Benz continuă fără probleme povestea de succes de peste 20 de ani a familiei sale de SUV-uri. Specialiştii din Bottrop marchează astfel premiera mondială a programului exclusiv de rafinament pentru seria actuală de modele.

Modificările puse la dispoziţie pentru noul GLE:

  • A fost dezvoltat un kit cu noi elemente aerodinamice pentru exterior, care vin să completeze partea frontală şi posterioară a maşinii. Părţile sunt confecţionate din plastic de înaltă calitate numit PUR. În partea frontală acestea au apărut în pseudo prizele de aer şi mai integrează nişte lumini LED care se aprind când şoferul se apropie de maşină sau când este tras mânerul portierei. În partea posterioară a fost montat un spoiler peste cel din uzină de pe hayon.
  • Jantele pot fi de model BRABUS Monoblock de până la 23 de inci. În imagini se arată jantele forjate BRABUS Monoblock F “PLATINUM EDITION“ de 23 de inci în anvelope Continental SportContact de mărimi 295/35 ZR 23, dar şi modelul BRABUS Monoblock Z de 22 inci cu 10 spiţe, în anvelope de mărimi 295/40 ZR 22 tires.
  • Suspensia pneumatică AIRMATIC a primit un modul special prin care garda la sol a maşinii se micşorează cu 25 de mm, fiind special calibrată pentru a putea fi folosite eficient nişte anvelope sport stradale.
  • Pentru ce se găseşte sub capotă se anunţă kituri BRABUS PowerXtra, însă la moment pentru modelele cu motoare turbo diesel GLE 300 d şi GLE 400 d. Ambele niveluri de reglare constau dintr-un modul de control plug-and-play integrat în magistrala CAN a SUV-ului. Acest lucru poate fi realizat de orice atelier autorizat Mercedes-Benz sau de către orice partener BRABUS din întreaga lume și durează mai puțin de o oră.
  • BRABUS PowerXtra D30 pentru GLE 300 d măreşte puterea de la 258 la 306 cai (la 3.600 rpm), iar cuplul de la 620 la 690 Nm (între 1.600-2.400 rpm). Această intervenţie rezultă într-un timp de acceleraţie 0-100 km/h în doar 6.0 secunde (-1.4 s), în timp ce viteza maximă a crescut până la 229 km/h.
  • BRABUS PowerXtra D40 pentru GLE 400 d măreşte puterea până la 370 CP (la 4.200 rpm), iar cuplul până la 750 Nm (de la 2.500 rpm). Această intervenţie rezultă într-un timp de acceleraţie 0-100 km/h în doar 5.5 secunde şi o viteză maximă limitată la 250 km/h.
  • Modificări adiţionale ale altor motorizări sunt în curs de dezvoltare şi vor fi anunţate ulterior.
  • Printre alte opţiuni puse la dispoziţie se numără nişte praguri interioare din oţel inoxidabil cu logouri iluminate, set de pedale, door-lock pins şi suport pentru picior din aluminiu anodizat, tapiţerie cu piele fină BRABUS sau Alcantara în orice culoare dorită, precum şi inserţii din lemn natural exclusiv sau fibră de carbon.
  • Pentru toate intervenţiile de ordin tehnic se oferă o garanţie de trei ani sau 100.000 de km parcurşi.

Modificările puse la dispoziţie pentru noul GLS:

  • Toate cele anunţate mai sus pentru GLE sunt valabile şi pentru GLS, cu următoarele diferenţe:
    • Kitul BRABUS PowerXtra D40 este anunţat doar pentru modelul GLS 400 d. Măreşte puterea de la 330 până la 370 CP, iar cuplul de la 700 până la 750 Nm (de la 2.500 rpm). Această intervenţie rezultă într-un timp de acceleraţie 0-100 km/h în doar 6.0 secunde şi o viteză maximă crescută până la 243 km/h.
    • Un set de modificări de performanţă pentru modelul GLS 580 cu motor V8 este în curs de pregătire.
    • Jantele instalate pe acest SUV pot fi de până la 24 de inci. În imagini este arătat modelul BRABUS Monoblock Z
      “PLATINUM EDITION” de 24 de inci şi cu 10 spiţe, cu o lăţime de 10 inci pe puntea din faţă şi 12 inci pe spate, în anvelope Pirelli de înaltă performanţă de mărimi 295/35 ZR 24 pe faţă şi 335/30 ZR 24 pe spate.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise