Mesaj, spre rușinea șoferului fugar care a lovit mortal aseară un minor: „Dacă ești om, mergi și te predă!”

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update) Mama copilului a spus pentru publika.press că nenorocirea s-a produs pe drumul principal din localitate, iar fiul ei se plimba cu bicicleta împreună cu alţi prieteni.

„Erau trei băieţi. Ei făceau sport în fiecare seară înainte de culcare. Mergeau până în capătul satului şi înapoi. Şi a sunat la ora 20:50 şi am crezut că sună să-mi spună ca să-i mai dau voie vreo 10 minute, că el ştia că la 21:00 să fie acasă.”

„Eram la zi de naştere la fetiţa mea şi m-a sunat fratele meu. Era cu dânsul împreună şi m-a sunat. Lilia, vină, pe Mihai l-a pălit o maşină şi moare. Am sunat la salvare, salvarea a venit foarte greu”, a adăugat o prietenă de familie.

Mama copilului este distrusă de durere: „S-a dus făptaşul. Cum o să doarmă cu capul pe pernă, cum se va gândi la ziua de mâine ştiind că la un copil de 14 ani i-a luat viaţa şi s-a dus. Dacă se oprea, poate îi dădea primul ajutor şi poate îl salva, dar el s-a dus şi nu i-a păsat.”


Mama minorului lovit aseară mortal de o mașină, accident care s-a întâmplat în satul Boldurești din raionul Nisporeni, a publicat un mesaj plin de durere pe o rețea de socializare. L-a distribuit Realitatea.

Iată textul acestui mesaj publicat într-un grup închis:

Mesaj de la mama minorului lovit de mașină în raionul Strășeni
Mesaj de la mama minorului lovit de mașină în raionul Nisporeni

La momentul publicării acestui articol șoferul fugar încă nu a fost găsit. Oamenii legii întreprind toate acțiunile pentru a-l identifica în cel mai scurt timp.

Iar news.ungheni.org a publicat informații neoficiale despre posibilele circumstanțe ale tragediei. Minorul s-ar fi deplasat pe partea carosabilă împreună cu alți doi tineri. La un moment dat ar fi fost lovit din spate de o Dacia Duster de culoare închisă, care a părăsit locul accidentului rutier.

Cmentariile sunt închise