(video) Xpeng Motors a lansat modelul electric P7 – un sedan cu 700 km autonomie

Industria auto chineză se dezvoltă cu paşi rapizi pe toate fronturile. Şi dacă în 2020 unele companii încă mai copie maşini din occident sau folosesc materiale de calitate inferioară, ori aceeaşi calitate a asamblării lasă de dorit, iată că unii jucători dau dovadă că se implică în cel mai serios mod pentru a realiza produse destul de atrăgătoare.

Printre aceştia se numără şi tânăra firmă Xpeng Motors înfiinţată în 2014 în Guangzhou, care, acum câteva ore a lansat modelul de serie P7 şi startul comenzilor preliminare. Producătorul dă asigurări că P7 este deocamdată cel mai autonom vehicul electric din segmentul său şi printre toate electromobilele făcute în statul asiatic.

Noul Xpeng P7 este o maşină destul de mare. Corpul are 4.900 mm lungime, iar ampatamentul măsoară 3.000 mm. Acest lucru înseamnă că noutatea este semnificativ mai mare decât Tesla Model 3, iar în ce priveşte distanţa între osii a întrecut chiar şi Model S.

Caroseria are o structură realizată din diverse aliaje din aluminiu şi oţel, fiind absorbantă de energie. Montanţii B sunt dintr-un oţel termoformat care îmbunătăţeşte protecţia în caz de coliziuni laterale. Se menţionează că P7 a trecut, de asemenea, standardul de siguranţă de cinci stele, la capitolele siguranţa pasivă, siguranţa bateriei, siguranţa aerului, siguranţa informaţiilor şi siguranţa activă. Bateria este impermeabilă şi rezistentă la praf în baza standardului IP68, există un sistem de purificare a aerului inteligent Xfreebreath, un modul de securizare a datelor personale PSO şi un sistem de monitorizare la 360 de grade a tot ce se întâmplă în jur în timp real.

Designul modelului nu este unul extravagant, mai degrabă am spune că tipic pentru electromobile. Partea frontală are o serie de blocuri optice poziţionate la nivele diferite, luminile de zi LED care formează o semnătură luminoasă, paralel cu stopurile, fiind întinse practic pe toată lăţimea. Nu există nicio grilă de radiator, iar în linii generale, datorită formelor sale fluide, se anunţă că are un coeficient aerodinamic de doar 0.236 Cd (Tesla Model 3 are 0.23).

Cabina conţine un cockpit digital, cu un monitor mare şi tactil pe centru. Sistemul multimedia Xmart OS 2.0 suportă comenzi vocale şi instalare de aplicaţii, rulând pe baza unui procesor mobil Snapdragon 820A. În plus, noul P7 are integrat şi un procesor NVIDIA DRIVE AGX Xavier (cu o performanţă de 30 TOPS, deşi consumă doar 30 W de energie), responsabil pentru sistemele de asistență şi sistemul de pilotare automată de nivel 3 numit XPILOT 3.0. Acesta din urmă se bazează pe 14 camere, 12 senzori ultrasonici şi 5 radare!

Din punct de vedere tehnic se anunţă următoarele. Aflăm că P7 are o platformă nouă proprie pe care poate fi montat un singur sau două motoare electrice sincrone (respectiv tracţiune spate sau integrală), cu o densitate de putere de până la 2 kW/kg. Cea mai performantă versiune cu 430 CP şi 655 Nm poate face 0-100 km/h în 4.3 secunde şi se anunţă o distanţă de frânare de sub 35 de metri de la o viteză de 100 km/h.

În dependenţă de versiune şi tracţiune, autonomia poate varia între 552 şi 706 km în ciclu vechi NEDC. Pachetul de baterii instalat sub podea între osii are o grosime de doar 110 mm, o capacitate de 80.9 kWh şi o densitate energetică de 170 Wh/kg. De la o staţie de încărcare rapidă, în 10 minute se poate pompa energie necesară pentru a rula alţi peste 120 de km (de la 30 la 80% în 28 de minute).

Xpeng Motors și o echipă de experţi germani au dezvoltat şi setat în comun şasiul modelului P7 şi au folosit un sistem de control inteligent al frânelor de la Bosch, un sistem de frânare Brembo, baterie cu o densitate mare de energie, suspensie faţă cu braţe duble şi una spate independentă multi-link cu amortizoare adaptive, un sistem inteligent iBooster de reducere activă a vibraţiilor, etc.

Printre alte dotări disponibile se anunţă un sistem activ de izolare fonică, un sistem audio Dynaudio cu 20 de canale şi amplificator de 600 W, platformă electronică SEPA, sistem de iluminare ambientală, sistem de parcare automată, Wi-Fi hotspot, cheie digitală, actualizări prin tehnologia OTA (care pot schimba şi setările ECU) şi altele.

După subvenţii complete, preţul de vânzare cu amănuntul recomandat la nivel naţional este de 229.900-349.900 de yuani (de la 29.900 de euro). Noua maşină va fi disponibilă în total în trei versiuni, opt configuraţii, cinci culori pentru caroserie şi cinci teme pentru cockpit-ul digital. Livrările vor începe din luna iunie a anului curent.

Din ianuarie 2019 până la sfârşitul lunii martie 2020, numărul total de puncte de vânzare a companiei a crescut de la 8 la 113, acoperirea oraşelor s-a extins de la 5 la 57, numărul total de puncte de deservire a crescut de la 0 la 73, iar numărul de staţii Xiaopeng Auto Super Charging Station a crescut de la 54 în ianuarie anul trecut la 164.

Vezi mai multe detalii despre electromobil AICI şi AICI.

Evenimentul de prezentare în reluare:

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

GALERIE VIDEO:

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise