(video) Avanpremieră sub camuflaj: Noua generaţie Volkswagen Tiguan
A treia generaţie VW Tiguan este practic gata! Deşi premiera-i este setată pentru sfârşitul lunii septembrie, iar pe piaţă va ajunge abia la început de 2024, deja acum avem ocazia să-i vedem formele sub camuflaj, dar şi designul interior complet nedeghizat.
Contrar temerilor, Tiguan nu a devenit încă un electromobil şi a păstrat sub capotă motoare cu ardere internă. Iar evoluția sa în alte aspecte a mers pe aceeaşi cale precum Golf.
Caracteristici cheie:
- Aspectul lui Tiguan este încă ascuns sub camuflaj, dar schimbările cheie sunt deja clare: popularul crossover a devenit mai puțin pătrăţos, grila de radiator este amplasată în întregime în bara de protecție, iar farurile sunt conectate printr-un element decorativ ce include o bandă LED la nivel superior.
- Ampatamentul nu s-a modificat (2.681 mm). Şi nici lățimea totală (1.839 mm). În schimb noul Tiguan e mai lung cu 32 mm (4.551 mm) și cu 5 mm mai înalt (1.640 mm).
- Noul interior este proiectat în spiritul modelelor electrice ID. În fața șoferului se află un monitor de 10.25 inchi fără vizor. Sistemul multimedia poate fi operat pe un monitor tactil cu o diagonală de 12.9 sau de tocmai 15 inchi/38 cm (în funcție de echipare), iar sub acesta există benzi tactile pentru controlul climatizării. Nu mai există un levier al cutiei de viteze pe tunelul central, funcțiile acestuia fiind preluate de maneta dreaptă de pe coloana de direcție.
- Noul Tiguan mai anunţă revenirea companiei la un volan cu butoane fizice. Șeful companiei a anunțat renunțarea la panourile tactile în toamna anului trecut, dar a fost nevoie de timp pentru o readaptare. În spatele volanului se vor găsi şi padele pentru comutarea manuală a treptelor. Și, pentru prima dată, noul Tiguan introduce un head-up display cu drepturi depline, cu proiecţie pe parbriz.
- Se mai menționează despre o ușoară creștere a dimensiunii cabinei: s-au adăugat 9 mm de spațiu deasupra capului pasagerilor din față, iar pentru pasagerii din rândul doi creșterea ajunge la 10 mm. Volumul portbagajului a crescut de la 615 la 648 de litri.
- Consola centrală găzduiește un Driving Experience Control. Controlerul rotativ cu propriul mini-ecran poate fi folosit pentru a schimba modul de conducere, volumul radioului sau culorile luminii ambientale. Materialele de înaltă calitate, scaunele nou dezvoltate și izolarea fonică eficientă sporesc valoarea și confortul. În special, împreună cu un nou „pachet acustic” opțional, Tiguan este proiectat pentru a oferi confort de clasă premium.
- Printre dotările opţionale indisponibile anterior se numără scaune frontale multi-conturate, cu încălzire, ventilație și masaj, precum și faruri IQ.LIGHT HD Matrix asemănătoare cu cele introduse de VW Touareg facelift: fiecare far include peste 19.000 de LED-uri, iar fascicul de lumină generat poate ajunge la 500 de metri în faţa maşinii.
- Actualizarea principală a platformei de nouă generaţie MQB Evo este suspensia adaptivă DCC Pro opțională. Noile amortizoare au câte două supape de acționare (separat pentru compresie și recul), astfel încât diferența dintre modurile Confort şi Sport ar trebui să fie mai pronunțată. În total există 15 presetări pentru controlul suspensiei.
- Modelul european va păstra motoarele turbo pe benzină 1.5 TSI și 2.0 TSI, precum și turbodieselul 2.0 TDI cu 150 CP.
- Însă atenția principală este acordată modelului plug-in hybrid, care are o baterie de 18.5 kWh (în loc de 13 kWh), una care asigură o autonomie electrică de până la 100-120 km. Încărcătorul de bord a devenit unul rapid. Și dacă acum Tiguan eHybrid este oferit într-o singură versiune cu 245 CP, noua generaţie va exista în format cu 204 sau 272 CP.
- Din păcate performantul VW Tiguan R nu va fi păstrat din păcate.
- Exclusivă va fi cutia de viteze DSG.
A treia generație Volkswagen Tiguan va intra pe piața europeană în primul trimestru al anului 2024. Și până la sfârșitul aceluiași an vom vedea succesorul lui Tiguan Allspace. Modelul cu şapte locuri se va numi Volkswagen Tayron. În prezent există o asemenea maşină, fiind produsă în China pentru piaţa locală, însă a doua generaţie va fi o maşină globală. Totodată, un Tayron Coupe va exista pe unele pieţe precum SUA sau China.
De la debutul său în toamna anului 2007, peste 7.4 milioane de oameni din întreaga lume au ales acest model de la VW.
Cmentariile sunt închise