(video) Premieră în America de Sud: Noul Ram Rampage

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Revine pe piaţă denumirea Rampage! Sub numele Dodge Rampage, doar între 1982 şi 1984 compania americană a lansat un automobil utilitar într-o caroserie tip ute, pe o platformă ușoară cu tracțiune față şi corp portant.

Totuşi, pe piața nord-americană un astfel de Rampage nu a fost un succes (au fost fabricate doar 37.000 de mașini) și, prin urmare, compania nu s-a grăbit să reînvie acest nume.

Și acum numele istoric a revenit. Noul Rampage este un pickup sub marca Ram, făcut special pentru Brazilia și o serie de alte piețe din America de Sud. Dar fiind un model cu volan pe stânga, doritorii îl vor putea exporta foarte uşor şi în alte zone ale lumii.

Caracteristici cheie:

  • Divizia braziliană a concernului Stellantis este foarte mândră de acest proiect, deoarece Rampage este primul model al mărcii Ram, a cărui dezvoltare a fost responsabilitatea centrului local de inginerie, deși cu sprijinul specialiștilor din SUA.
  • Dar, de fapt, nu avem în faţă un model complet original. Ram Rampage este de fapt un FIAT Toro reproiectat și modificat pe larg, produs în Brazilia din 2016. Acesta este motivul pentru care întregul proiect a costat doar 1.3 miliarde de reali (271 milioane de dolari).
  • De la FIAT, noul Ram a primit platforma Small Wide 4×4 cu un motor montat transversal și un ampatament de 2.994 mm, şasiul cu suspensie independentă (McPherson în față, multi-link pe spate) și o structură portantă cu o cabină cu două rânduri de scaune. Dar toate panourile exterioare ale caroseriei sunt complet noi, astfel încât exteriorul mașinii arată complet diferit.
  • Rampage este stilizat după celebrul Ram 1500 nord-american, cu o faţă distinctivă și pasaje masive ale roților. Chiar și dimensiunile totale au crescut în raport cu modelul FIAT: în lungime cu 113 mm (până la 5.028 mm), în lățime cu 42 mm (până la 1.886 mm), iar înălțimea a crescut cu 34 mm (1.780 mm). Hayonul lui modelului Ram este unul cu deschidere clasică. Pereții mai înalți au făcut posibilă creșterea volumului benei de la 937 la 980 de litri.
  • Noul Rampage este oferit în trei niveluri de echipare. Versiunea entry-level este Rebel cu jante de 17 inchi și decor off-road (maşina roşie din galerie). Superioară este versiunea Laramie cu jante de 18 inchi și ornamente cromate, iar în vârful gamei se află Rampage R/T cu jante de 19 inchi, decor negru și o suspensie cu setări sport şi gardă la sold redusă cu 10 mm, frâne mai performante, eşapament sport, scaune profilate, decor specific, etc. Blocurile optice la toate maşinile sunt full LED.
  • Interiorul lui Ram Rampage este original, neunificat în niciun fel cu al lui FIAT Toro. Și vizibil e mai scump.
    • Standard vin șapte airbaguri, panou de bord digital de 10.3 inchi, sistem multimedia UConnect 5 pe monitor de 12.3 inchi, climatizare automată pe două zone, scaun al şoferului reglabil electric, sistem de pornire de la distanță a motorului, cruise control adaptiv, un complex de asistenți electronici și multe altele.
    • Din lista de opţiuni fac parte alte finisaje, reglaje electrice pentru scaunul pasagerului din drepta șoferului, un sistem audio Harman Kardon cu zece difuzoare, etc.
  • Gama de motoare se suprapune doar parțial cu cea pe care o are FIAT Toro.
    • Pickup-urile au în comun doar un Multijet turbodiesel de 2.0 litri (170 CP/380 Nm), care este considerat cel mai scump pentru Toro, însă este opțiunea de bază pentru Rampage.
    • Alternativa este un benzinar turbo de 2.0 litri din familia Hurricane. Este același motor care e instalat, de exemplu, pe Jeep Wrangler. Produce 272 CP și 400 Nm.
    • Ambele agregate sunt cuplate la cutii de viteze automate cu nouă trepte și trimit putere şi cuplu spre un sistem de tracțiune integrală cu ambreiaj pe puntea din spate.
  • Rampage este numit cel mai rapid pickup de pe piaţa braziliană. Modelul de bază poate face 0-100 km/h în 7.1 secunde şi atinge maximum 210 km/h, iar R/T arată 6.9 secunde şi 220 km/h! Dar dacă Rampage pe benzină are o capacitate de încărcare de 750 kg, atunci cel diesel poate lua la bord 1.015 kg.

Noul Ram Rampage va fi produs în aceeași fabrică din Brazilia unde se face FIAT Toro. Începutul vânzărilor este programat pentru luna august. Iar dacă Toro în Brazilia costă 31-46 de mii de dolari, pentru Rampage se vor cere minimum 50 de mii de dolari SUA.

Mai multe imagini video cu modelul dat pot fi văzute aici

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise