Accidentul cu trei decese din raionul Orhei. Nimeni din Renault nu ar fi avut centura cuplată

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update)


Pare incredibil, dar iată că suntem la jumătatea lui 2023 şi încă, din păcate, se mai întâmplă asta. Cum este posibil… ca elementarele măsuri de siguranţă instalate de producătorii auto în orice maşină să fie ignorate? Cum este posibil ca să se ignore multiplele exemple redate prin aceleaşi filme, ştiri despre urmările accidentelor sau campanii de informare, organizate inclusiv de IGP sau alte organizații, în fiecare an? La urma urmei, cum este posibil să fie ignorată securitatea propriului copil? Multe întrebări, puţine răspunsuri…

Cu privire la accidentul teribil care s-a produs ieri în raionul Orhei, conform poliţiei, niciun membru al familiei care se deplasa cu Renault-ul implicat nu ar fi avut centura de siguranţă cuplată! De notat că informaţia este una preliminară şi un expert ar trebui să se expună la subiect pentru a confirma cu exactitate acest aspect.

Totuşi, potrivit ofiţerului de presă al IP Orhei, Elena Băetrău, în automobil 100% nu se afla niciun fel de scăunel pentru copii, deşi pe bancheta din spate au fost îmbarcați trei minori de 13, opt şi trei ani. Rezultatul – decesul pe loc a celor doi maturi de pe scaunele din faţă şi a celui mai mare din cei trei copii.

Ceilalți doi băieței, rămaşi orfani, au fost internați în stare gravă în Spitalul Raional Orhei, însă ulterior au fost transferaţi la Chişinău.

„Au adus doi minori, din 2020 și celălalt din 2015 (anul naşterii), în stare gravă, extrem de gravă. Primul a fost internat imediat în secția de reanimare, cu contuzie cerebrală, edem cerebral, traumatism asociat. Celălalt copil din 2015 e la fel în stare gravă, dar conștient, cu contuzie cerebrală, traumatism toraco-abdominal. A fost transportată şi o doamnă, gravitatea medie, stabilă, cu plăgi multiple ale corpului”, a menționat Pavel Cristalov, vicedirectorul spitalului, pentru Moldova 1.

Potrivit sursei citate, la spital s-a adresat și un bărbat, care a avut de suferit în urma accidentului rutier. După ce a fost examinat, pacientului i s-a prescris tratament la domiciliu.

Ieri, aprope de miezul nopţii, cu o reacţie şi un mesaj pentru şoferi a venit şi ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, care a precizat că cel mai mic este în comă:

Ţinem să amintim încă o dată că, potrivit punctului 11 din RCR, conducătorul de vehicul este OBLIGAT ca în timpul deplasării să poarte centura de siguranţă şi să se asigure că şi pasagerii au cuplat centurile, dacă autovehiculul este echipat cu acestea!

Cmentariile sunt închise