(video) În Rusia a fost reluată asamblarea de mașini Citroen, în bază de contract

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Producția de automobile la uzina PSMA Rus din Kaluga, Federația Rusă, a fost reluată din 27 martie 2024. Amintim că fabrica aparținea unei întreprinderi mixte formată din PSA Peugeot Citroën (70%) și Mitsubishi Motors Corporation (30%). Din cauza războiului din Ucraina, în aprilie 2022 concernul Stellantis a anunțat suspendarea activității. În 2023 Mitsubishi a reziliat contractul pentru asamblarea mașinilor acolo și a plătit despăgubiri în valoare de 2.95 miliarde de ruble.

Acum, platforma care aparține Stellantis, a fost activizată. Pe linia de asamblare a apărut cel mai nou Citroen C5 Aircross facelift. Atrageți atenția la faptul că are loc asamblare, nu fabricare, deși o localizare este în planuri. Mașina este asamblată din kituri auto chinezești, fără sudură și vopsire.

Și încă un lucru interesant. Producția nu este realizată de Stellantis, ci la comanda S.R.L. „Tehnologii Auto” (ООО «АВТОМОБИЛЬНЫЕ ТЕХНОЛОГИИ»). Iar ieri această companie a început vânzările oficiale de mașini Made in Rusia.

FOTO: drom.ru

Citroen C5 Aircross este oferit pe piața locală cu un singur sistem de propulsie. Include un motor turbo pe benzină (1.6 litri, 175 CP și 250 Nm) și o cutie automată Aisin cu opt trepte. Tracțiunea este doar pe roțile din față. Având o greutate de 1485 kg, modelul este capabil de 0-100 km/h în 10.4 secunde. Viteza maximă e limitată la 200 km/h.

Suspensia este una Progressive Hydraulic Cushions cu amortizoare hidraulice, fără alternativă. Paleta de culori ale caroseriei include cinci alegeri, iar una alb perlată este singura opțiune pe mașină.

C5-ul făcut în Kaluga se propune într-o singură echipare bogată Feel 360. Include șase airbaguri, climatizare automată pe două zone, tapițerie combinată din piele și Alcantara pentru scaune, panou de bord digital de 12.3 inchi, sistem multimedia cu un ecran de 10 inchi, camere pentru vedere surround, senzori de lumină și ploaie, cruise control, sistem de acces fără cheie, încărcător wireless și protecție a carterului motorului. Scaunele frontale sunt multi-reglabile electric, au memorie, încălzire, ventilație și masaj.

Prețul recomandat – 4.299.000 de milioane de ruble, echivalentul a 44.675 de euro. Mașinile sunt acoperite de o garanție de trei ani sau 100.000 km.

Mașinile sunt disponibile la dealeri, dar în magazine online care pot fi accesate prin intermediul site-urilor rusești Peugeot și Citroen. Sunt promise toate serviciile obișnuite ale dealerilor și chiar livrarea mașinii direct din fabrică.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise