(video) Drag race: Noul Mercedes-AMG G 63 vs Audi RS 3 Sportback vs Porsche 718 Cayman GTS

Ce este mai important în întrecerile pe linie dreaptă: greutatea sau puterea? Asta au decis să afle colegii noştri din Marea Britanie, organizând o competiţie în care au pus noul Mercedes-AMG G 63 să lupte cu două maşini mai uşoare, dar destul de performante: Audi RS 3 Sportback şi Porsche 718 Cayman GTS.

Cursa a avut loc pe o distanţă tradiţională de 402 metri şi câştigătorul s-a aflat doar după o singură încercare.

Amintim că noul Mercedes-AMG G 63 are sub capotă instalat un V8 biturbo de 4.0 litri, care produce 585 CP şi 850 Nm de cuplu. Cutia de viteze este una automată AMG Speedshift TCT cu nouă trepte, iar sistemul de tracţiune e unul integral. De pe loc şi până la 100 de km/h poate accelera în 4.5 secunde, în timp ce viteza maximă urcă până la 240 de km/h. Greutatea mașinii este de 2560 kilograme.

La rândul său, un Audi RS 3 Sportback este mai uşor cu puţin peste o tonă (1.510 kg). Acesta este propulsat de un motor turbo de 2.5 litri ce produce 400 de CP şi 440 Nm de cuplu. Şi cu ajutorul unei cutii de viteze S tronic, dar şi a unui sistem de tracţiune integrală quattro, poate face 0-100 de km/h în 4.1 secunde, în timp ce viteza maximă pe care o poate atinge este de 280 de km/h.

Porsche 718 Cayman GTS este cel mai uşor din acest trio: 1480 kilograme. Are un motor boxer turbo cu patru cilindri şi un volum de 3.0 litri, care generează 365 CP şi 430 Nm. Cu PDK și pachet Sport Chrono accelerația 0-100 de km/h o face în 4.1 secunde. Viteză maximă se oprește la 290 de km/h. Are doar tracţiune spate.

Mai multe curse de tip drag race vezi AICI.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/