Tragedie în raionul Ștefan Vodă. Un micuț de aproape doi ani, strivit după ce s-a ascuns sub o mașină

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În jurul orei 11:00, într-o localitate din raionul Ștefan Vodă, s-a produs o tragedie cu implicarea unui copil de un an și 7 luni. Acesta a fost călcat de o mașină, informează IGP.

Tragedie într-o localitate din raionul Ștefan Vodă
Tragedie într-o localitate din raionul Ștefan Vodă

Preliminar s-a stabilit că un SEAT, condus de un bărbat de 42 de ani, staționa la poarta familiei minorului. Copilul, lăsat fără supraveghere, s-a ascuns la un moment dat sub unitatea de transport.

Ulterior, bărbatul a pornit mașina fără a observa băiețelul, iar după câțiva metri parcurși și-a dat seama că ceva este în neregulă. A sesizat deja prezența copilului sub automobil, dar a fost prea târziu.

Cu regret micuțul a decedat pe loc. Șoferul nu se afla în stare de ebrietate.

În acest context trist, recomandăm tuturor șoferilor ca, înainte de orice pornire, să facă pentru orice eventualitate o inspecție în jurul mașinii și, dacă e posibil, sub caroserie. S-ar putea descoperi nu numai roți dezumflate…

Vezi și: (video) Chişinău: O fetiţă, la milimetri de a ajunge sub roţile unei maşini din cauză că a fost lăsată fără control

Cmentariile sunt închise