Ford a emis o recomandare de a nu conduce câteva mașini. Șoferii sunt îndemnați să contacteze imediat reprezentanțele
Ford a emis astăzi o recomandare de a nu conduce pentru proprietarii anumitor vehicule care încă nu le-au reparat în cadrul a trei rechemări în service anterioare. Aceste rechemări în service anunțate anterior (15S21, 17S42 și 19S01), prima emisă în 2015, implică mai multe linii de vehicule echipate cu dispozitive defecte de umflare a airbagurilor Takata.
Această recomandare de a nu conduce este a doua emisă de Ford și are ca scop încurajarea proprietarilor să efectueze imediat reparațiile necesare în service. Vechimea acestor vehicule face din ce în ce mai posibil ca o piesă din interiorul airbagului să explodeze și să arunge fragmente metalice ascuțite în timpul unui accident!
Aproximativ 765.600 de dispozitive de umflare a airbagurilor din vehicule Ford și Lincoln sunt afectate la nivel global, inclusiv 374.300 în SUA. Ford continuă să încerce să contacteze clienții cu privire la aceste rechemări, efectuând peste 121 de milioane de încercări de informare până în prezent numai în SUA, inclusiv prin scrisori, e-mailuri, apeluri telefonice, mesaje text și peste un milion de vizite la domiciliile clienților. Ca rezultat, 95% dintre clienții din SUA au finalizat campaniile de recall.
Recomandarea de a nu conduce se aplică tuturor clienților care nu au finalizat rechemările 15S21, 17S42 și 19S01, inclusiv în cazul dispozitivelor de umflare a airbagurilor pentru șofer și pasager din:
- Ford Ranger din gama anilor 2004-2006
- Ford Mustang din gama anilor 2005-2014
- Ford GT din gama anilor 2005-2006
De asemenea, sunt vizate dispozitive de umflare a airbagului pasagerului în:
- Ford Fusion, Mercury Milan, Lincoln MKZ / Zephyr din gama anilor 2006-2012
- Ford Edge și Lincoln MKX din gama anilor 2007-2010
- Ford Ranger din gama anilor 2007-2011
Piesele de înlocuire sunt disponibile acum
Clienții pot solicita servicii mobile sau dealerii vor remorca vehiculele direct la reprezentanță pentru reparații. Dealerii vor oferi, de asemenea, un vehicul de împrumut provizoriu gratuit, dacă este necesar, în funcție de piață.
Ford va continua să notifice proprietarii cunoscuți în fiecare lună printr-o varietate de canale de comunicare cu mesajul actualizat de recomandare de a nu conduce. Pentru a vedea dacă vehiculul dumneavoastră este implicat în această rechemare în service (inclusiv dacă este importat din SUA), vizitați www.ford.com/support/recalls/ sau nhtsa.gov/recalls.
Începând din 2009, peste 30 de decese (dintre care cel puțin 26 în SUA) și sute de răniri au fost atribuite airbagurilor Takata instalate pe vehicule ale diferiților producători auto. În ultimul deceniu, peste 100 de milioane de vehicule echipate cu dispozitive de umflare a airbagurilor Takata au fost rechemate în întreaga lume. Takata, odată lider mondial în furnizarea de airbaguri, a intrat în faliment în 2017 în urma scandalului.
Cmentariile sunt închise