(video) Succes! Pentru prima dată Mechazilla a prins booster-ul Super Heavy al rachetei Starship

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Cel de-al cincilea zbor de test al rachetei Starship a avut loc în după amiaza zilei de 13 octombrie 2024. Zborul a avut cele mai ambițioase obiective de testare de până acum, pe măsură ce SpaceX a încercat să demonstreze tehnicile fundamentale pentru designul complet și rapid reutilizabil al Starship și Super Heavy.

Și pentru prima dată, turnul Mechazilla a prins propulsorul, booster-ul Super Heavy care a revenit acolo de unde a pornit!

După o decolare, o ascensiune, un stage separation, o ardere boostback și un coasting reușite, propulsorul Super Heavy a efectuat arderea de aterizare și a fost prins de brațele turnului de lansare și prindere de la Starbase. Mii de criterii distincte pentru vehicul și platformă au trebuit să fie îndeplinite înainte de încercarea de prindere și, datorită muncii neobosite a inginerilor SpaceX, s-a reușit din prima tentativă.

Înainte de prindere, Starship a executat cu succes încă o separare la cald a etapelor, aprinzând cele șase motoare Raptor și finalizând ascensiunea în spațiul cosmic. Nava a parcurs traiectoria planificată până în cealaltă parte a planetei înainte de a executa o reintrare controlată, trecând prin fazele de încălzire maximă și presiune aerodinamică maximă, înainte de a executa o întoarcere, o aterizare și o scufundare în zona țintă din Oceanul Indian. Zborul de test s-a încheiat după o oră, 5 minute și 40 de secunde de la momentul lansării.

„Treapta superioară a rachetei a aterizat exact la ţintă! Al doilea dintre cele două obiective a fost şi el atins”, a declarat Elon Musk, referindu-se la prinderea treptei Super Heavy cu braţele robotizate ale turnului de lansare şi la amerizarea controlată, la punct fix, a treptei superioare în Oceanul Indian.

Lumea a fost martoră la cum va arăta viitorul când nava Starship va începe să transporte echipaj și marfă către destinații de pe Pământ, Lună, Marte și mai departe. Felicitări echipei SpaceX pentru că a făcut acest salt în încercarea de a face viața multi planetară!

Potrivit CNN, compania SpaceX nu intenţiona să recupereze treapta scufundată în ocean. În schimb, inginerii săi exersează o manevră care ar putea fi utilizată pentru ca această treaptă a rachetei Starship să aterizeze pe uscat în viitor.

Cele două trepte ale rachetei Starship – cea mai mare şi mai puternică din lume – ar trebui, atunci când programul de dezvoltare a lansatorului va fi finalizat, să fie recuperate şi reutilizate după fiecare zbor. Obiectivul este acela de a putea lansa mai multe vehicule în spaţiu, mai rapid şi la costuri mult mai mici.

Amintim că racheta Starship este compusă dintr-o primă treaptă, denumită Super Heavy, deasupra căreia este montată a doua treaptă, Starship, care dă, prin extensie, numele întregului lansator spaţial. Super Heavy are o înălţime de 71 de metri, iar întreaga rachetă ajunge la un total de 121.3 metri.

Cmentariile sunt închise