Cum s-a produs accidentul tragic din raionul Rîșcani și cine ar fi ”șoferul” care nu trebuia să existe pe acel drum
Accidentul tragic produs în această dimineață în nordul Republicii Moldova i-a marcat deja pe mulți. Am căutat să aflăm detalii despre circumstanțele în care s-a produs, dar și cine ar fi ”șoferul” care nu trebuia să existe în acel moment pe traseul M5.
Am aflat că accidentul s-a produs mai exact pe teritoriul raionului Rîșcani, în preajma localității Mihăileni și am contactat în consecință Inspectoratul de Poliție Rîșcani. Purtătoarea de cuvânt, Lilia Harea, ne-a putut comunica trei informații care nu au fost indicate în mod clar în comunicatul inițial al IGP:
- ”Șoferul” care s-ar face vinovat de producerea accidentului este moldovean.
- Acesta a pierdut controlul volanului din cauza automobilului care nu era echipat corespunzător în termeni de anvelope și a pătruns pe contrasens, acolo unde celălalt autovehicul de marcă Hyundai se deplasa regulamentar!
- Moldoveanul de 19 ani nu are permis de conducere național (a afirmat că are unul străin, dar nu l-a putut prezenta).
Suplimentar
Din sursele proprii, jurnalistul Vadim Ungureanu a scris pe canalul său de Telegram următoarele:
- Șoferul care ar fi provocat accidentul de la Edineț, soldat cu decesul a trei persoane, printre care un polițist și soția sa, iar fiica celor doi în vârstă de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, s-a dovedit a fi Petru Albot, în vârstă de 19 ani, locuitor al satului Mihăileni, raionul Rîșcani.
- Mercedesul cu roți de vară, la volanul căruia se afla tânărul fără permis de conducere, ar aparține fratelui său mai mare, plecat la muncă peste hotare.
- Potrivit unei versiuni neoficiale, acesta ar fi pierdut controlul volanului, din cauza că mașina cu anvelope de vară ar fi început să patineze pe traseu și s-a izbit într-un copac. (Nu este exclus că nu avea nici viteza adaptată conform condițiilor meteorologice)
- Șoferul celui de-al doilea automobil, ar fi încercat să evite impactul, dar s-ar părea că și mașina sa a lunecat pe carosabil și s-a izbit în Mercedes.
La momentul de față, medicii luptă pentru viața singurei supraviețuitoare a accidentului – copila de 10 ani a cuplului decedat și nepoata femeii decedate. Tânărul în vârstă de 19 ani ar fi scăpat teafăr, căci în urma investigațiilor medicale a fost reținut imediat pentru 72 de ore.
Amintim că potrivit RCR, este interzisă exploatarea vehiculelor în cazurile în care sunt depistate devieri de la normativele tehnice şi ecologice, în cazul în care pe partea carosabilă este zăpadă, gheaţă sau polei, roţile autoturismului nu sunt echipate cu anvelope pe care este marcajul „M + S”, „M.S.” sau „M & S”. Respectiv, până la înlăturarea devierilor conducătorii auto nu trebuie să pornească la drum deoarece inacțiunea constituie și pericol, dar și contravenție!
Cmentariile sunt închise