(video) Mercedes-Benz C-Class Long: Primele impresii AutoBlog.MD despre versiunea indisponibilă în Europa

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Un privilegiu absurd care continuă să ne uimească și astăzi. În loc să unifice automobilele pentru toată planeta, producători germani precum Mercedes-Benz depun eforturi suplimentare, probabil și cheltuind în plus, doar pentru a oferi chinezilor mașini mai spațioase.

De ampatamentul mai mare beneficiază pasagerii din spate, lucru de care clienții americani sau europeni nu se pot bucura! Deși, potrivit mediei staturii de pe cele trei piețe principale ale Mercedes, anume chinezii sunt cei mai scunzi.

La Salonul Auto de la Shanghai am scos acest aspect în evidență pe exemplul noii generații C-Class. În timp ce sedanul european are o lungime de 4751 mm și un ampatament de 2865 mm, cel chinez are 4880 și 2950 mm respectiv. Astfel fiind spuse, chinezii primesc un ampatament de aproape trei metri într-o mașină de sub cinci metri lungime.

Mai mult, ar fi acceptabilă o astfel de strategie a Mercedes-Benz în cazul în care mașina ar costa mai scump. Însă nu, chinezii primesc acest ampatament încă mai ieftin decât cere producătorul de la europeni pentru modelul scurt! 🤷‍♂️

În cazul de față avem un C 260 L cu motor turbo de 1.5 litri (204 CP/300 Nm), care costă cel puțin 356.800 yuani (echivalentul a 43.600 euro). În Germania, un C-Class Sedan nou din fabrică, mai ieftin de 48.000 de euro nu găsești (și asta pentru motorizarea C180, cu același benzinar, doar că deforțat până la 170 CP).

Așteptăm ca Mercedes-Benz și alți producători care procedează similar să ne facă dreptate într-o bună zi.🙂 Apropo, premiera lui C-Class facelift ar fi setată pentru 2026.

@autoblog.md

Chinezii sunt mai privilegiați că noi europenii! Cel puțin ei au versiuni LONG pe multe modele europene care noi nu le avem! Cum vouă Mercedes-Benz C-CLASS LONG? #autoblogmd #mercedesbenz #mercedesbenzcclasslong

♬ original sound – Constantin Mihalachi

Cmentariile sunt închise