(video) Imaginea zilei: Parcări kilometrice pe traseul M1, lângă Condrița

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

De Ziua Internațională a Copilului, Guvernul Republicii Moldova a invitat toți copiii la o serie de evenimente organizate la Reședința de Stat din Condrița, care s-a transformat în „Reședința Copiilor” pentru o zi. Programul a inclus activități educaționale, jocuri interactive și concerte pentru întreaga familie.

În acest sens, drumarii au menționat vineri că pe drumul național M1, între km 68+280 și km 72+280, vor fi instituite măsuri speciale de organizare a circulației rutiere, în contextul desfășurării evenimentelor. Pentru siguranța tuturor s-a recomandat respectarea cu strictețe a semnalizării rutiere temporare, circulația cu viteză redusă, responsabilitate în trafic și atenție sporită.

Potrivit informațiilor din mediul virtual, s-a circulat practic bară la bară până la Reședința de Stat din Condrița și mulți ulterior chiar au făcut cale întoarsă când au văzut starea lucrurilor. S-a dat cu adevărat buzna la acest eveniment, iar fotografii făcute de martori nu fac decât să confirme asta. Imaginea zilei a fost cu mașinile parcate care s-au întins pe câțiva kilometri de-a lungul ambelor acostamente!

Stimați prieteni, când ai trei băieți, automat ziua de 1 Iunie e sărbătoare obligatorie în familie. Și, dacă în…

Publicată de Anna Ţurcan pe Duminică, 1 iunie 2025

Guvernul a publicat în seara zilei de ieri un număr aproximativ al oaspeților și a declarat că nu s-a așteptat la un astfel de număr mare de oameni. La ediția viitoare se promite mai puțin disconfort.

Vezi și: (foto) Traseul M1 Chișinău-Leușeni ar putea deveni cu patru benzi în unele sectoare

Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!

Cmentariile sunt închise