(video) Întreceri periculoase cu încălcări grave pe strada Vadul lui Vodă. Isprava a doi șoferi din Chișinău

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Unii șoferi din Republica Moldova cred cu tărie că regulile de circulație au fost scrise și pentru a fi încălcate. De ce dar să nu-și asume și amenzile? Căci în acest caz particular sunt o nimica toată, comparativ cu cele câteva milioane de lei investite în automobilele conduse, care pot fi ușor identificate pentru că se numără pe degete în oraș.

În weekendul trecut, doi șoferi au fost filmați cum își fac de cap și încă periculos, pe strada Vadul lui Vodă. În trafic activ și-au permis să gonească la semnale de interzicere a semafoarelor și să efectueze câteva depășiri neregulamentare pe contrasens, după care într-o intersecție. Cel ce conducea BMW-ul a fost chiar la un pas de coliziune frontală.

Polițiștii de la INSP s-au autosesizat deja în baza acestor imagini și vor lua măsurile necesare pentru a identifica șoferii și a-i atrage la răspundere.

Vezi și: (video) Haos la oră târzie. Șapte vitezomani au fost surprinși gonind agresiv până spre sediul IGP

VIDEO: t.me/automobil_md

Vezi și: (video) Poliția anunță câți vitezomani a prins în weekend pe fundalul încălcărilor comise de o șoferiță cu Lamborghini

Dacă ați surprins vreo situație interesantă/riscantă, în Chișinău sau pe drumurile din țară, scrieți-ne și trimiteți-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectați via link și lăsați-ne linkul generat), printr-un mesaj direct pe Telegram sau pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în știre care va fi auzită și de autorități!

Cmentariile sunt închise