(video/update) Accident grav în raionul Cahul. Trei copii au rămas fără ambii părinți
(update #1) Ni s-a comunicat de către Diana Fetco, purtătoare de cuvânt a IGP, că în SUV-ul răsturnat era doar șoferul și acesta nu a avut de suferit. Testul alcoolscopic a ieșit negativ.
„Facem apel repetat către toți conducătorii auto să respecte limita de viteză și colegii din trafic.”
Mesajul IGP în urma acestei noi tragedii
Poliția investighează circumstanțele unui grav accident rutier produs în această seară lângă satul Burlăceni din raionul Cahul. Din primele cercetări s-a stabilit că impactul s-a produs din cauza vitezei, între un Mercedes-Benz G-Class înmatriculat în străinătate și un vechi Volkswagen Golf.
În urma coliziunii, cinci persoane din VW au rămas blocate în interior. La fața locului au intervenit în cel mai scurt timp echipaje ale poliției și ambulanțe. Iar salvatorii au efectuat contra cronometru lucrări pentru descarcerarea victimelor.
Aflăm, din nefericire, că șoferul de 32 de ani și soția acestuia (33 de ani) au decedat pe loc. Cei trei copii ai cuplului, de 5,7 şi 10 ani, au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Despre ocupanții SUV-ului răsturnat implicat în accident nu s-a menționat nimic.

Vezi și: Tragedie pe un drum din Cahul: Două persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier
❗️ 𝐀𝐜𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭 𝐭𝐫𝐚𝐠𝐢𝐜 𝐥𝐚 𝐂𝐚𝐡𝐮𝐥: 𝟑 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐞 𝐀𝐌𝐔 𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 ⚠️ La data de 12 august curent s-a produs un grav accident…
Publicată de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească pe Marţi, 12 august 2025


Cmentariile sunt închise