Ce spuneți de asta? Amortizoarele unui Mercedes-Benz G500 4×4² costă cât un apartament în Chișinău
Recent, colegii noştri de la AutoVesti au avut ocazia să testeze capacităţile în off-road a unui magnific Mercedes-Benz G 500 4×4².
Pe scurt, off-roader-ul în valoare de 20 de milioane de ruble (circa 310.000 euro) impresionează cu adevărat şi ştie să cucerească orice suprafaţă aşa cum nimeni nu îşi poate imagina.
Însă, jurnaliştii de la Moscova au rămas şi mai impresionaţi după ce le-a venit ideea să calculeze cam cât ar costa schimbul amortizoarelor – elemente cheie ale acestei maşini.
Amintim că la baza unui Mercedes-Benz G 500 4×4² stă modelul obişnuit G500 şi respectiv sub capotă se află un propulsor V8 care produce 422 cai putere şi 610 Nm.
Printre altele, ecartamentul lui G 500 4×4² este mai mare cu 200 de mm decât la modelul original, în transmisie se folosesc trei diferenţiale care se pot bloca în proporţie de 100%, iar garda la sol măsoară 450 milimetri!
Vezi şi: (video) Un poliţist rus a vrut să amendeze şoferul unui G500 pe motiv că maşina nu ar fi fost produsă oficial
Suspensia acestui Mercedes G500 are amortizoare duble la fiecare roată şi sunt produse de firma KW. Şoferul le poate regla prin selectarea câtorva regimuri: Sport sau Confort.
Jurnaliştii ruşi scriu că aceste elemente ale maşinii nu se tem de nimic şi nu au avut nicio deformare după finalul test drive-ului.
Se creează senzaţia că amortizoarele acestei maşini vor eşua doar dacă va fi aruncat de pe un bloc cu mai multe etaje.
Bine, dar dacă totuşi se va întâmpla ca acestea să se defecteze? Cât va costa reparaţia suspensiei şi mai ales schimbul amortizoarelor care aici sunt opt la număr!?!
Respectiv, cei de la Auto Vesti au apelat la un dealer oficial Mercedes-Benz de la Moscova pentru a afla cât costă înlocuirea acestor elemente. Deci, doar un amortizor al suspensiei faţă care îşi poate schimba rigiditatea costă 253.304 ruble sau 3.917 euro, iar cel pasiv care vine în pereche cu acesta – 198.410 ruble sau 3.068 euro.
În continuare, un amortizor al suspensiei de pe puntea din spate căruia îi poate fi reglată rigiditatea costă 187.706 ruble sau 2.902 euro, iar cel pasiv alăturat primului 135.910 ruble sau 2.102 euro.
Dacă se mai adaugă aici şi suma de bani plătită pentru lucrul meşterilor – 41.500 de ruble sau 642 de euro, în total cheltuielile se ridică la suma de 1.595.160 de ruble sau 24.670 euro.
Vezi şi: (foto) Cât costă piesele unui Porsche 918 Spyder? Preţul covoraşului de la picioare te va lăsa mască
Cmentariile sunt închise