(foto) 25 de ani de la primul titlu Ferrari al lui Michael Schumacher: Triumful de la Suzuka, un moment-legendă
Acum 25 de ani, în octombrie 2000, Michael Schumacher câștigase Marele Premiu al Japoniei. Însă nu a fost doar o victorie obișnuită, ci și al treilea său titlu mondial de Formula 1 – primul pentru Scuderia Ferrari după 21 de ani de așteptare.
Germanul, la volanul Ferrari F1-2000, a traversat linia de finisare cu emoție pură, strigând la radio către directorul tehnic Ross Brawn: „Sunteți grozavi, Ross, voi toți… Am reușit, am reușit… Nu pot să cred!” Neîncrederea sa era reală, născută din patru sezoane de frustrare care au culminat în 1999, anul în care Ferrari a cucerit titlul la constructori, dar Schumacher a fost forțat să abandoneze după un accident grav la Silverstone.
Această victorie de la Suzuka nu a fost doar un punct culminant al carierei sale, ci și un simbol al perseverenței unei echipe care a transformat Ferrari dintr-un gigant adormit într-o forță dominantă. Schumacher, atras la Maranello în 1996 de managerul general Jean Todt după două titluri consecutive cu Benetton, a fost însoțit în 1997 de arhitecții succesului său anterior – fostul director tehnic al Benetton Ross Brawn și designerul-șef Rory Byrne. Împreună, au schimbat soarta Scuderiei, transformând frustrările în triumfuri istorice.
Frustrări și speranțe: Calea spre 2000
Schumacher „a crezut întotdeauna, dar în fiecare an devenea tot mai supărat”, după cum a spus el în conferința de presă post-cursă de la Suzuka. Chiar cu titlul din 2000 realizabil în Japonia, Schumacher a cerut echipei să nu pregătească o celebrare a victoriei. Nu îndrăznea să viseze prea mult. Determinația sa nu a clătinat niciodată, însă.
Campionul mondial în exercițiu fusese atras la Scuderia în 1996 de managerul general Jean Todt, după ce realizase titluri consecutive la piloți cu Benetton, și a fost însoțit de arhitecții acelui succes în 1997 – Ross Brawn și Rory Byrne.
Câștigarea titlului la constructori în 1999, în ciuda accidentării lui Schumacher, a fost un avertisment pentru rivali (Eddie Irvine a jucat un rol major, cu Mika Salo un înlocuitor foarte capabil), iar când Scuderia s-a întors în Australia pentru startul sezonului 2000, a făcut-o cu un Schumacher complet refăcut, proaspătul brazilian cu care s-a semnat Rubens Barrichello și monopostul F1-2000 mult îmbunătățit.
O mașină semnificativ diferită de predecesorii săi, F1-2000 părea să întruchipeze atenția fanatică la detalii a lui Schumacher. Aerodinamica sa a fost rafinată neobosit în tunelul de vânt, iar fiecare oportunitate a fost exploatată pentru a coborî centrul de greutate (și prin urmare a îmbunătăți manevrabilitatea): V-ul motorului V10 de 3.0 litri a fost deschis de la 80 la 90 de grade pentru a pune mai multă masă mai aproape de asfalt; chiar și etrierele de frână apucă discul de jos, nu pe lateral.
Primele trei curse din acel an au pregătit scena pentru dominația totală, cu un maxim de zece puncte în Australia, Brazilia și San Marino. Când a obținut victoria pe ud la Nürburgring, Schumacher își construise un avans de 18 puncte față de campionul mondial en-titre și pilotul McLaren, Mika Häkkinen, aflat pe locul doi, cu 11 curse rămase din calendarul de 17 curse.
Însă Schumacher știa prea bine să nu subestimeze rezistența rivalului său și că zeii curselor se puteau întoarce rapid împotriva lui. Curând așa s-a întâmplat. O defecțiune la motor nu numai că a forțat retragerea lui Schumacher din cursa a noua de la Magny Cours, dar au mai urmat și trei abandonuri consecutive. Când Häkkinen a câștigat în Ungaria, finlandezul s-a clasat la limită în fruntea clasamentului campionatului, cu doar cinci runde rămase de parcurs.
Lupta epică cu Häkkinen: De la Monza la Suzuka
În mod potrivit, Monza a semnalat revenirea, o victorie pe teren propriu și o altă cursă în SUA, oferindu-i lui Schumacher un avans de opt puncte în campionat. Aceasta a însemnat că titlul era al său în penultima rundă din Japonia – o victorie care a scos totul din îndoială, chiar dacă Häkkinen s-a clasat pe locul doi, dar inversul a asigurat că titlul se va decide în Malaezia.
Dublul campion mondial, Häkkinen, a luptat cu înverșunare pentru a rămâne în luptă. La Suzuka, cei doi au schimbat cele mai rapide tururi în calificări, înainte ca Schumacher să obțină pole position-ul cu o diferență atât de mică încât cronometrul abia a înregistrat-o – doar nouă miimi de secundă pe traseul în formă de opt de 5,864 km.
Totuși, când Häkkinen a condus în virajul 1 și a menținut conducerea mult după jumătatea cursei, campionatul părea să se încheie definitiv. A doua oprire la boxe s-a dovedit decisivă – Häkkinen intrând primul la boxe, dar având dificultăți cu condițiile umede și traficul, Schumacher profitând de avantaj la ieșirea din boxe câteva tururi mai târziu.
Häkkinen l-a urmărit cu înverșunare pe Schumacher în tururile rămase, reducându-i avansul de cinci secunde, dar pilotul Ferrari și-a păstrat calmul, iar cei doi au trecut linia de sosire la o diferență de doar 1,8387 secunde după 53 de tururi. Mulțimea – un curcubeu de poncho-uri în tribune – s-a ridicat în picioare în timp ce claxoanele au răsunat în semn de apreciere pentru bătălia istorică, una care tocmai se desfășurase în fața lor.
Jean Todt a fost primul care l-a întâmpinat pe proaspăt încoronatul campion mondial de F1 în timp ce acesta intra la boxe și își aduna emoțiile în cockpit, pieptul său fiind vizibil ridicat sub salopeta stacojie. Apoi au venit felicitările din partea lui Rubens, o îmbrățișare din partea lui Mika – „întotdeauna cel mai respectat tip din toți acești ani”, a reflectat Schumacher despre rivalitatea și prietenia lor ani mai târziu – înainte ca, în cele din urmă, Michael să-și scoată casca și să-și încleșteze pumnii de încântare.
A urmat un sărut pentru soția sa, Corinna, și îmbrățișări pentru fiecare membru al echipei pe care l-a inspirat atât de mult și care l-a susținut atât de loial în anii următori.
„Sărbătoarea victoriei? Vom improviza”, a zâmbit un Schumacher încântat.
Moștenire durabilă: Din Suzuka la dominația totală
Acea victorie din Japonia a deschis porțile către mai mult succes, Scuderia asigurându-și toate titlurile la piloți și constructori până în 2004, iar Schumacher obținând un număr record de șapte campionate – un record pe care îl împarte acum cu Lewis Hamilton.
Dar, dintre toate cele 91 de victorii din carieră, victoria crucială de la Suzuka a fost cea care a însemnat cel mai mult. Într-un interviu pe site-ul său personal la sfârșitul anului 2013, Schumacher a reflectat: „Cea mai emoționantă? Cu siguranță Suzuka 2000 cu Ferrari. Douăzeci și unu de ani fără campionat pentru Ferrari, patru ani pentru mine în care nu am reușit să-l obțin și, în final, Suzuka 2000, câștigând… o cursă excepțională și… marele campionat.”
Douăzeci și cinci de ani mai târziu, primul titlu al lui Schumacher rămâne unul dintre cele mai inspirate momente din istoria Scuderiei Ferrari – și o reamintire a faptului că cea mai de succes eră a lui Maranello nu a venit fără luptă. Dacă aveți ocazia, găsiți acel Grand Prix în mediul online și urmăriți-l cap coadă, căci este un adevărat spectacol!
Cmentariile sunt închise