(video) Unul dintre cei mai influenți vloggeri din America a încercat Xiaomi SU7

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În ultimii ani, o propoziție a devenit „mantra” comentariilor de pe YouTube și Reddit: „Dacă mașinile electrice chinezești ar veni în SUA, ar distruge totul”. Marques Brownlee (MKBHD), unul dintre cei mai influenți tech-vloggeri din lume, a decis să verifice dacă afirmația e doar panică sau realitate.

A luat un Xiaomi SU7 Max importat în Statele Unite și l-a condus timp de două săptămâni. Verdictul lui scurt: „Da, suntem un pic „gătiți” (slang, în sens că învinși, depășiți sau terminați)… dar încă nu complet”.

Un smartphone pe roți la preț de Tesla Model 3

Xiaomi SU7 Max costă în China 299.000 de yuani – aproximativ 42.500 de dolari. Pentru banii ăștia primești un sedan electric cu patru uși, baterie de 101 kWh, tracțiune integrală, 673 CP, 0–100 km/h în sub 3 secunde și o autonomie de până la 800 km (CLTC, dar real peste 500 km).

Pe hârtie, cifrele sunt identice sau superioare unui Tesla Model 3 Performance care costă în SUA 55.000 $. Dar hârtia nu spune totul.

Design: un „best of” al industriei auto premium

Xiaomi nu are tradiție auto, deci nu are obligații de stil. Rezultatul este un mix curajos: faruri inspirate de McLaren, capotă cu linii de Lotus, profil de Porsche Taycan, stopuri late à la Polestar și un eleron activ care amintește de Mercedes-AMG GT. Toate finisate într-o nuanță violet-sidefată care, în lumină directă, arată ca 70.000 de dolari sau mai mult.

Interiorul care face o mașină de cel puțin 65.000 $ să pară ieftin

Aici începe magia. Brownlee afirmă că SU7 Max nu arată ca o mașină de 42.000 $. Arată ca un concept care a scăpat din salon. Scaune ventilate și încălzite, volan încălzit și asemănător cu cel utilizat de Porsche, head-up display uriaș care se aliniază automat cu ochii șoferului, plafon panoramic fumurii, tavan integral acoperit cu Alcantara și 25 de difuzoare care pulsează în culorile albumului pe care îl asculți. Există chiar și o lanternă detașabilă alimentată de bateria mașinii, ca la Rivian.

Dar adevărata vedetă este software-ul. Sistemul de infotainment este la nivelul unui smartphone de top: fluid, intuitiv și profund integrat în ecosistemul Xiaomi. Tabletele din spate sunt tablete Xiaomi reale. Poți controla camerele de acasă, poți face mirroring wireless, iar navigația vocală nu întrerupe niciodată muzica – vocea iese doar din difuzoarele din tetiera șoferului. „E genul de experiență pe care Apple ar fi vrut să o facă dacă ar fi lansat Apple Car”, spune Marques.

Modularitate niciodată văzută într-o mașină de serie

Xiaomi a mers mai departe: interiorul este modular. În jurul ecranului central și în alte puncte există prinderi magnetice pentru accesorii oficiale – de la un mini-vitezometru suplimentar la un hub USB cu cabluri retractabile la care au acces până și pasagerii din spate sau chiar microfoane pentru karaoke și stații walkie-talkie.

„Vrei minimalism? Scoți tot. Vrei maximalism? Adaugi tot. Nimeni nu a mai făcut asta într-o mașină de serie.”

La volan: confort DE Lucid, accelerație de Taycan

Pe drum, SU7 Max are mai multe personalități. În MODUL Comfort, suspensia pneumatică absoarbe gropile la nivelul unui Lucid Air – „una dintre cele mai bune suspensii pe care le-am condus vreodată”, notează Marques. În Sport și Sport Plus, pedala de accelerație devine instantă, direcția se îngreunează, iar scaunele cu suporturi laterale active te „îmbrățișează” în viraje ca într-un G-Wagon scump.

Accelerația este brutală. Există Launch Control și un „boost button” care dezlănțuie toți cei 673 CP cu o grafică spectaculoasă pe ecran. A putut înregistra 0–100 km/h în 2.8 secunde. „Nu e la nivelul unui Taycan Turbo S, dar e la un click sub el – și Taycan Turbo S costă de trei ori mai mult”.

Autonomia reală în condiții americane (autostradă + oraș) a depășit constant 450 km, iar încărcarea rapidă ajunge la 350 kW în China. Sistemul de conducere autonomă (Pilot Max) funcționează impresionant chiar și pe drumuri americane pentru care nu a fost antrenat.

Verdictul care sperie Vestul

„Nu există în prezent tehnologie imposibil de replicat. E doar o combinație incredibilă de componente existente, asamblate perfect și vândute la jumătate de preț”, concluzionează Marques. „Dacă acest SU7 Max ar veni în SUA la 42.000 $, ar distruge Model 3 Performance, i4 M50 și multe altele. Nu, încă nu suntem „gătiți”… dar Europa, din 2027, s-ar putea să fie”.

Xiaomi SU7 Max nu este doar un automobil electric chinezesc bun. Este dovada că barierele de preț și tehnologie pe care le cunoaștem în Vest sunt pe cale să se prăbușească.

Șeful Xiaomi Auto, Lei Jun, se numără printre cei peste 5.5 milioane de oameni care au văzut deja reportajul lui Marques Brownlee. Acesta doar și-a întrebat conaționalii dacă nu au văzut încă materialul, fără a mai da suplimentar o apreciere sau a-l comenta.

Cmentariile sunt închise