(video) Test Drive: Noul Toyota bZ4X facelift
Tranziția către mobilitatea 100% electrică atinge un punct de cotitură pe piața din Republica Moldova odată cu debutul oficial al primului model cu emisii zero din portofoliul mărcii nipone: Toyota bZ4X. Importat oficial în rețeaua locală alături de varianta derivată Touring, crossoverul electric a fost evaluat pe drumurile din țară în cea mai puternică și mai bine echipată configurație disponibilă, prevăzută cu tracțiune integrală și nivelul de echipare Lounge.
Modelul marchează o premieră absolută pentru publicul din Republica Moldova, venind să concureze direct într-un segment dominat masiv de modele cu baterii importate neoficial. Spre deosebire de modelele chineze sau de același bZ4X pentru piața din China, autovehiculul destinat pieței europene aduce standarde tehnice adaptate climei locale, inclusiv prezența pompei de căldură, setări specifice de precondiționare a bateriei pe timp rece și portul standardizat european de încărcare rapidă CCS2 în locul celui GB/T.
Totodată, noul crossover electric se evidențiază printr-un raport solid între dinamică și practicalitate, beneficiind de un program extins de garanție de până la 10 ani oferit de constructor. Cu performanțe de accelerație neobișnuit de rapide pentru tradiția mărcii și un șasiu calibrat pentru drumuri denivelate, bZ4X își propune să devină o alternativă viabilă la SUV-urile hibride consacrate.

Design exterior, proporții exterioare și elemente aerodinamice
Din punct de vedere dimensional, Toyota bZ4X facelift afișează o lungime totală de 4.69 metri, fiind puțin mai mare decât noul RAV4, însă cu un ampatament considerabil mai lung, ce măsoară 2.85 metri. Această arhitectură dedicată exclusiv platformelor electrice împinge roțile spre extremitățile caroseriei, oferind console scurte și un volum interior vizibil mărit.
Partea frontală se distinge printr-o siluetă ascuțită și blocuri optice de tip Matrix LED, oferite standard pe această echipare, care separă luminile de zi de faza scurtă și lungă. Aripile roților sunt protejate de niște bosaje proeminente din plastic negru contrastant, elemente ce se îmbină optic cu inserțiile de pe bara frontală și carcasele oglinzilor retrovizoare finisate în negru lucios.
Pentru eficiență aerodinamică, automobilul rulează pe jante din aliaj de 18 inchi cu capace aerodinamice integrate, caroseria fiind lipsită de ornamente cromate în favoarea unor bare de pavilion longitudinale discrete și a unui sistem de acces fără cheie disponibil pe toate portierele. Partea din spate este definită de o bandă LED continuă ce unește stopurile pe întreaga lățime a hayonului, alături de un set de patru camere video perimetrice și senzori de parcare față-spate.
Portbagajul pune la dispoziție un volum de încărcare de 452 de litri, fiind configurat cu o podea dublă sub care sunt stocate cablurile de alimentare. Un detaliu de utilitate practică este priza de 220 V capabilă să livreze o putere maximă de 1.5 kW, amplasată direct în portbagaj, utilă pentru alimentarea diverselor echipamente electrocasnice sau unelte în călătorii.
Arhitectură interioară și ergonomie la bord
Postul de conducere introduce o dispunere etajată a instrumentarului. În spatele volanului multifuncțional este montat un panou de instrumente digital de 7.0 inchi, amplasat la înălțime, astfel încât privirea șoferului să treacă peste coroana volanului, imitând funcționalitatea unui head-up display (dotare care lipsește pe acest model).
Centrul planșei de bord este dominat de ecranul multimedia de 14 inchi cu o grafică de înaltă rezoluție, compatibil wireless cu Apple CarPlay și Android Auto. Ergonomia este susținută de menținerea butoanelor fizice separate pentru sistemul de climatizare, încălzirea scaunelor și a volanului, selectorul rotativ al transmisiei necesitând apăsare și rotire (stânga pentru marșarier, dreapta pentru mers înainte). Sistemul video integrează proiecția perimetrică 3D a caroseriei pe ecranul central.
Pentru conectivitate și încărcare mobilă, consola oferă două încărcătoare wireless prin inducție electromagnetică, un port USB-C de 15 W în față și două USB-C de 60 W pentru pasagerii din spate. Spațiul pe bancheta din spate este generos datorită podelei complet plate și a ampatamentului, ocupanții beneficiind de fante de aerisire proprii, buzunare pe spătarele scaunelor, suporturi de pahare sau un spațiu pentru telefon.
AWD electric
Configurația testată reprezintă varianta de vârf a modelului bZ4X facelift, fiind echipată cu un electromotor pe fiecare punte, generând combinat 343 CP și 437 Nm. Această arhitectură oferă o dinamică solidă, necunoscută până acum în gama civilă a constructorului: accelerația de la 0 la 100 km/h o poate realiza în 5.1 secunde. Viteza maximă are limită electronic la 160 km/h.
Reprizele instantanee și demarajele ferme asigurate de sistemul de tracțiune integrală permit efectuarea depășirilor pe traseu cu maximă lejeritate. La nivelul volanului sunt amplasate padele ergonomice, care nu controlează trepte de viteză, ci permit ajustarea directă a intensității frânării regenerative, oferind șoferului libertatea de a alege în timp real între decelerare intensă cu recuperare de energie sau rulare liberă fără frânare motor.
Oferta de baterii include două opțiuni: 57.7 sau 73.1 kWh. Indiferent de baterie, arhitectura electrică permite o curbă de încărcare rapidă în curent continuu (DC) de până la 150 kW prin conectorul CCS2, ceea ce asigură o reîncărcare de la 10 la 80% în doar 28 de minute.
În privința autonomiei oficiale omologate în ciclul WLTP, valorile declarate sunt:
- Bateria mică: până la 444 km;
- Bateria mare + tracțiune față: până la 569 km;
- Bateria mare + AWD: până la 516 km.
În condiții reale de exploatare pe traseele din Republica Moldova, consumul înregistrat în regim urban poate situa între 16.5-17.0 kWh/100 km, iar la rularea pe traseu extraurban, la viteze de croazieră, valorile oscilează între 17.4 și 18.0 kWh/100 km. În baza acestor date de consum, autonomia reală obținută în regim mixt se stabilizează în jurul valorii de 400-415 kilometri, eliminând anxietatea călătoriilor lungi.
Comportament dinamic și nivelul izolării fonice
Unul dintre atuurile remarcate pe parcursul testului îl reprezintă suspensia independentă. Aceasta este calibrată remarcabil de bine pentru absorbția gropilor și a denivelărilor pronunțate, comportându-se optim pe șoselele degradate din Moldova. Pe porțiunile de drum pavate cu plăci din beton se resimte o ușoară rigiditate săltăreață a punților, specifică greutății bateriei, dar fără a afecta traiectoria sau stabilitatea mașinii.
La capitolul izolare fonică, bZ4X este echipat cu un parbriz acustic îngroșat și geamuri laterale duble laminate pentru portierele din față, în timp ce geamurile din spate au grosime simplă tradițională. Nivelul de silențiozitate este optim în traficul urban zilnic, însă la viteze mari de autostradă zgomotul de rulare al anvelopelor pătrunde în habitaclu, oferind o ambianță acustică similară cu cea a modelelor hibride din familia Prius.
Toyota bZ4X are un preț de start de 39.910 dolari (actualizat cu taxele din 2027), existând doar într-o singură echipare indiferent motorizare sau baterie. Modelul cu AWD costă 46.100 dolari, opțiuni pentru acesta fiind doar culorile.
Dacă nu sunteţi încă abonat, nu ezitaţi să o faceţi!




















Cmentariile sunt închise