DIESELGATE: Fostul șef VW Group ar putea primi o compensație de 33.2 mln euro!
Primul care și-a anunțat demisia în cazul scandalului Dieselgate în care este implicat Volkswagen Group este chiar CEO-ul Martin Winterkorn. Anunțul a fost făcut câteva zile în urmă de compania germană, însă abia de curând a fost anunțată și suma cu care se va alege germanul drept compesanție pentru demisia sa!
„Parașuta de aur” – așa numește presa germană această compesanție care potrivit ultimelor inforrmații poate ajunge la 33.2 milioane de euro, ceea ce este egal cu salariul lui Martin Winterkorn pe care îl primea în cadrul grupului timp de doi ani. Compensația este reglementată de statutul VW Group în cazul unei demisii înainte de termen.
Este adevărat că consiliul de administrație poate refuza plata acestei compensații dacă acțiunile fostului CEO a afectat compania. Însă acest lucru probabil nu se va întâmpla dacă este să luăm în calcul că Martin Winterkorn la anunțarea părăsirii postului a declarat că nu cunoștea de problemele care au dus la scandalul Dieselgate, în timp ce mai multe voci din cadrul consiliul de administrație al Volkswagen Group au declarat că au mult respect pentru decizia lui Winterkorn.
Va primi sau nu fostul CEO „Parașuta de aur” în valoare de 33.2 milioane de euro urmează să aflăm, însă chiar și fără ea Martin Winterkorn se va bucura de o pensie frumoasă din moment ce depozitele acestuia în anul 2014 au ajuns la 28.6 milioane de euro.
Cmentariile sunt închise