Actuala generaţie Renault Megane ar putea fi ultima! Iată de ce
Industria auto a intrat de mult timp pe calea optimizării. Practic toate companiile auto au decis să taie din gama de modele pentru că sunt prea multe şi în prezent nu toate reuşesc să aducă rezultatul de vânzări planificat.
Aproximativ un deceniu în urmă, hatchback-urile cu trei uși au început să dispară, apoi a venit rândul variantelor de performanţă (acelaşi Ford Focus RS de nouă generaţie nu va exista) şi în curând producătorii vor începe să abandoneze chiar și unele modele de masă. Una dintre primele victime ar putea fi Renault Megane.
Modelul Megane este unul dintre principalele produse ale companiei de la naşterea sa în 1995. El reprezintă marca în segmentul de masă “golf”, unul care este considerat cel mai popular în Europa.
Laurens van den Acker, designerul-şef al Renault, a declarat pentru AutoExpress că Megane se confruntă în prezent cu două mari probleme în acelaşi timp. Pe de o parte este presat de cererea care scade pentru automobile de clasă “golf”, pe de altă parte – costurile în creștere ale companiei în dezvoltarea de mașini electrice.
“În mod inevitabil, odată ce vom începe adăugarea unui număr de mașini electrice la gama noastră, unele modele existente vor trebui să se “înghesuie” pentru că pur și simplu nu ne putem permite să le dezvoltăm pe toate în același timp. Megane aparține unui segment care este sub presiune în creștere. Trebuie să-ți investești banii în cea mai promițătoare direcție”.
Mai pe înţelese vorbind, Laurens van den Acker a dat de înţeles că Renault se pregătește pentru debutul unei game de mașini electrice, care vor lua cumpărătorii de la modelele tradiționale cu motoare cu ardere internă. Megane va fi, de asemenea, în pericol. Compania nu intenționează să cheltuiască bani pentru dezvoltarea a două mașini similare din aceeași clasă, iar prioritatea este acordată electromobilelor în mod evident.
Amintim că actuala generație a modelului a debutat în 2016, iar în februarie 2020 a fost prezentată o versiune actualizată. Luând în considerare ciclul mediu de viață al lui Megane (aproximativ șapte ani), producția familiei va dura cel puțin până în 2023.
Vânzările de Renault Megane au scăzut din 2010, când un total de 465.732 de mașini au fost vândute în Europa. Vânzările s-au înjumătățit într-un deceniu, cu 209.845 de vehicule realizate în 2019.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!
Vezi şi:
(foto/video) Tot ce trebuie să ştii despre tehnologia E-TECH şi despre noile modele hibride Renault
(video) Premieră: Renault MORPHOZ Concept – maşină care îşi schimbă dimensiunile în funcţie de bateriile “luate” la bord
(video) Premieră: Renault prezintă Megane facelift! Schimbările care au fost făcute în toată familia de modele
Cmentariile sunt închise