Cât de sigur este transportul cu taximetre în Moldova? Numărul accidentelor cu implicarea şi din vina şoferilor

Anterior am dat publicității mai multe informaţii şi date statistice dintr-un raport al Inspectoratului Naţional de Patrulare, pregătit pentru a fi prezentat în cadrul şedinţei de ieri a Consiliului Național pentru Securitatea circulației rutiere, şi am rămas mască de numărul mare de accidente care au avut deja loc în ţara noastră în acest an. Cifrele au demonstrat şi au clasat Republica Moldova pe locul 5 în Europa la capitolul accidente rutiere!

Dar o statistică aparte a fost efectuată şi pe seama accidentelor de circulaţie cu implicarea taximetriștilor. Prin aceasta ne putem face singuri concluzii despre cât de sigur este să călătoreşti cu vehicule ce prestează astfel de servicii.

Cu toţii cunoaştem că o categorie aparte de participanţi la trafic, implicaţi deseori în accidentele rutiere, sunt conducătorii de taximetre. Astfel, conform datelor înregistrate în SIA RAR (Sistemul informaţional automatizat “Registru accidente rutiere”), în primele nouă luni ale 2019 se atestă o creştere a numărului accidentelor rutiere, comparativ cu perioada analogică a anului precedent!

Numărul total este cu 73% mai mare decât a celor din 2018!

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/