Chişinău: A treia rută de troleibuz care va circula până după miezul nopţii
Asociația Obștească “Orașul Meu” anunță că în comun acord cu Primăria Municipiul Chișinău, proiectul transportului public nocturn se extinde. În scurt timp troleibuzele de pe ruta 8, de asemenea își vor extinde orarul până la ora 1:00 noaptea!
Coordonatorul general interimar, Mihaela Cimbriciuc, a discutat subiectul, pe 22 ianuarie 2019, cu primarul Chișinăului Ruslan Codreanu, șeful RTEC Dorin Ciornîi și conducătorul Direcției Generale Transport și Căi de Comunicație, Vitalie Butucel. Inițial Direcția Generală de Transport și Căi de Comunicație a refuzat propunerea asociaţiei înaintată printr-un demers, iar ulterior după o audiență cu domnul Codreanu ne-a fost dat acordul că proiectul urmează a fi implementat.
Ruta nr.8 conectează Bd. Traian (sectorul Botanica) cu parcul Alunelul (sectorul Buiucani). Modificarea este una oportună și pentru pasagerii care circulă la ore târzii cu trenul, datorită faptului că traseul de circulație a rutei de troleibuz este în apropierea Gării Feroviare.
Astfel, până după miezul nopții în Chișinău vor circula deja trei rute de troleibuz: nr. 22, 24 și 8.
Inițiativa lansării transportului public nocturn a fost prezentată de către “Orașul Meu” în martie 2016. Atunci, în pofida discrepanței de opinie cu autoritățile publice locale și persoanele de la conducerea organizațiilor responsabile de implementare, au fost colectate peste 10.000 de semnături în susținerea proiectului.
Cmentariile sunt închise