Clasamentul Forbes 2020: Topul cele mai valoroase branduri auto din lume nu include Tesla, din nou

Revista Forbes s-a reţinut în acest an cu publicarea clasamentului actualizat al celor mai valoroase 100 branduri de pe glob, însă iată că avem nişte cifre. Bizar sau nu, însă nici în acest an publicaţia americană de afaceri nu a luat în considerare succesul Tesla. Să fie certaţi?

FOTO: pinterest.com

Nu ştim care este situaţia reală în acest sens, însă vă prezentăm datele disponibile pentru o imagine de ansamblu. Unii oameni sunt motivaţi de cifre şi nu ezită după asta chiar să-şi cumpere acţiuni ale companiilor indicate în clasament.

Pe poziţiile de frunte rămân companiile Apple, Google, Microsoft, Amazon şi Facebook, toate înafară de ultima înregistrând o valoare mai mică cu peste 20% decât anul trecut! Pe noi însă ne interesează, în particular, cum stau lucrurile în sectorul auto.

Majoritatea celor mai valoroase branduri constructoare de maşini au scăzut în valoare, însă sunt şi unii jucători care au avut de câştigat în asta, deşi cu toţii s-au confruntat cu pierderile provocate inclusiv de criza cu noul coronavirus.

Toyota, care a ocupat poziţia 9 în acest clasament anul trecut, acum este pe 11, cu o scădere de 7% a valorii. Aceasta este urmată de Mercedes-Benz pe locul 23 (în 2019 era pe 17) cu o scădere de 14% şi de BMW pe locul 27 (în 2019 era pe 21) cu -13% din valoare.

Pe poziţia a 29-a urmează Honda (în 2019 era pe 28), pe a 44-a este Audi (în 2019 era pe 41), pe a 57-a este Porsche (62), pe a 66-a este Chevrolet (63), pe a 68-a s-a clasat Ford (48), pe a 77-a s-a clasat Lexus (72), pe a 81-a s-a clasat Hyundai (94), iar la limită, pe locul 100 din 100, a reuşit să intre VW!

În total, din nou doar 11 producători de maşini fac parte din clasamentul Forbes. De notat că anul trecut în listă era inclus şi Nissan (pe poziţia 81), însă timp de 12 luni valoarea i-a scăzut sub cea a VW. Iar cea mai mare creştere în valoare a înregistrat-o Hyundai (+17%)!

A treia coloană indică valoarea brandului pe piaţă (în miliarde de dolari), a patra – dinamica creşterii/descreşterii valorii pe piaţă comparativ cu anul precedent, a cincea – veniturile pe care le-a generat (în miliarde de dolari).

TOP 100 complet:

Vezi clasamentul din 2019:

Cmentariile sunt închise