Dacia Spring, aleasă drept cea mai bună maşină din Europa pentru achiziţie în 2022

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Juriul AUTOBEST, alcătuit din ziariști din 32 de țări europene, a desemnat modelul Spring al celor de la Dacia drept câștigător al titlului The Best Buy Car of Europe 2022.

Juriul a ales Spring ca fiind atât cel mai bun, cât şi cel mai accesibil vehicul din competiție. Este vorba de o premieră, întrucât este pentru prima oară în istoria de 21 de ani a competiției când juriul AUTOBEST a desemnat câștigător un vehicul 100% electric.

După premiul Good Deal obținut la Automobile Awards, acest nou trofeu vine ca o recunoaștere a viziunii Dacia de a oferi o soluție de mobilitate 100% electrică accesibilă tuturor.

Cu un total de 14.674 de puncte, Dacia Spring a ajuns pe primul loc la o distanță confortabilă față de noua generație Skoda Fabia cu 13.364 de punct. Noul Opel Mokka s-a clasat pe locul trei cu un total de 13.312 puncte.

„La AUTOBEST am anticipat cu ani în urmă viitorul electromobilității. Am spus de multe ori că trecerea la ZEV – Vehicule cu emisii zero – este mai rapidă decât cred mulți oameni și 2022 este probabil anul de inflexiune când numărul de noi EV-uri în aproape orice segment va începe să devină relevant pe piață. 

În această călătorie, Dacia Spring are misiunea de a arăta că un vehicul electric poate fi accesibil oricui, poate ajuta orașele în procesul de decarbonizare cu clienți dornici să conducă doar electric. De asemenea, această nouă premieră în istoria AUTOBEST este o altă dovadă că organizația noastră ține pasul cu vremurile complicate pe care le trăim cu toții în Europa. Ca întotdeauna, ne facem treaba la timp, anunțându-ne câștigătorii respectând tradiția noastră. 

La AUTOBEST sperăm cu toții ca anul viitor să ne dea mai multă libertate de a călători și de a conduce, pentru a reveni la activități mai normale – deoarece avem multe lucruri de făcut. Deși avem succes în situații de „misiune imposibilă” – cum ar fi ultimele două teste finale din 2020 și 2021, organizate sub izolarea totală a Austriei – suntem încrezători că Europa va găsi cea mai bună cale de ieșire din aceste vremuri de pandemie.”

Dan Vardie, fondator și președinte al organizației AUTOBEST
[embeddoc url=”https://autobest.org/wp-content/uploads/2021/12/Votes-ABEST-2022.pdf”]

Pentru a doua oară, AUTOBEST a organizat cu succes Testul Final la Teesdorf, Austria, la sfârșitul lunii noiembrie, în perioada de izolare totală a țării. Respectând toate regulile austriece impuse în timpul blocării, AUTOBEST, având ajutorul profesionist al prietenilor de la poligonul de teste OAMTC din Teesdorf, a reușit să organizeze cel mai complex set de teste disponibile în mass-media automobilistică astăzi.

În cadrul ediţiei din acest an a concursului s-au oferit şi alte distincţii:

Cmentariile sunt închise