De ce sub capotă există un autocolant cu inscripţia “1,4%” sau similară? Ce trebuie să ştie un şofer despre asta

Sub capota practic fiecărui automobil se poate observa un autocolant destul de ciudat la prima vedere, cu inscripția “1,4%”. În unele cazuri, cifrele pot fi diferite, dar simbolul de lângă autocolant rămâne întotdeauna același.

Mulți, în special șoferii începători, nu știu și nici măcar nu îşi dau seama ce înseamnă acest marcaj şi pentru ce este necesar.

FOTO: yandex.ru

Este evident că autocolantele care se găsesc în compartimentul motorului şi care au tot felul de denumiri sau inscripții ciudate au fost atașate cu un motiv. Un exemplu frapant este autocolantul “1,4%”, care indică de asemenea simbolul farurilor mașinii. Nu orice automobilist știe pentru ce este acest “indiciu”, dar de fapt ideea este una destul de simplă: este un marcaj ajutător în cazul reglării farurilor cu ajutorul corectorului de iluminare.

Pe autocolantele diferitelor modele de mașini pot fi specificate valori diferite. Acestea variază de obicei de la 1 la 1,5 la sută. Aceste numere depind în primul rând de modelul corpurilor de iluminat, precum și de construcția autovehiculului.

De notat că explicaţia tuturor autocolantelor lipite pe caroseria maşinii este dublată şi expusă mai în detalii în manualul de exploatare care vine în mod normal cu orice automobil. De asemenea, trebuie de remarcat faptul că, uneori, autocolantele în cauză sunt înlocuite prin ștampilarea acelorași valori pe detalii din plastic de sub capotă.

Fiecare automobilist, mai devreme sau mai târziu, se confruntă cu faptul că farurile nu sunt suficient de eficiente în întuneric. Cel mai adesea se întâmplă că luminozitatea farurilor este suficientă, dar vizibilitatea necesară nu este încă una bună, satisfăcătoare. Mai mult decât atât, farurile performante din punct de vedere luminos, în această situație, pot începe tot mai des să orbească alţi participanţi la trafic care vin din sens opus.

Toate acestea se datorează setărilor de iluminare expuse incorect, lucru care, de exemplu, în timp s-au dereglat din cauza vibraţiilor excesive, ori din cauză că se circulă des cu un compartiment pentru bagaje supraaglomerat care ridică respectiv partea din faţă a maşinii sau din alt motiv.

FOTO: twitter.com

Şi acum, cum de înţeles ce înseamnă aceste numere? Toate acestea vor fi corecte, vor corespunde realităţii, doar dacă blocurile optice şi dispozitivele de corecţie funcționează pe deplin în mod corespunzător. Astfel, la o valoare de 1,3% la o distanță de 1 metru, fasciculul de lumină va fi necesar de coborât cu 13 mm. Un alt exemplu, la o valoare de 1,5% la o distanță de 10 metri, limita superioară a fasciculului de lumină este necesară de coborât cu 15 cm.

Cel mai simplu mod de a verifica activitatea corectorului iluminării farurilor poate fi pe timp de noapte. Cu maşina se poate apropia de un perete cu lumina inclusă în faruri, în timp ce setarea se poate face de la o distanţă de până la 10 metri. Iată nişte tutoriale:

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

Capcanele șofatului pe timp de noapte. Sfaturi utile despre cum să le eviţi

https://autoblog.md/de-ce-porneste-fara-motiv-alarma-la-unele-masini-cele-mai-populare-argumente/

(video) Şase reguli esenţiale despre care rar dacă te învaţă la vreo şcoală de şoferi

Cmentariile sunt închise