Decis. Amendă pentru acceleraţiile agresive ale supercarurilor din această metropolă
Autorităţile unor regiuni prestigioase din Londra, Kensington şi Chelsea, au decis să dea amenzi deţinătorilor de supercaruri care fac zgomot pe străzi şi deranjează liniştea publică. Cei care vor fi prinşi vor plăti până la 1.500 de dolari, scrie cotidianul Daliy Mail.
Potrivit noilor prevederi legale, automobiliştilor le este interzis să accelereze brusc în loc, să accelereze brusc în mers, să organizeze raliuri pe străzi, să claxoneze fără a fi necesar şi să-şi lase motorul pornit în parcări. Locuitorii din Kensington şi Chelsea vor putea apela la un serviciu disponibil non-stop, acolo unde vor putea să se plângă de zgomotul excesiv al motoarelor supercarurilor. Aceştia vor trebui doar să spună la telefon numărul de înmatriculare al maşinii, iar şoferul va fi amendat cu până la 1.500 de dolari.
Dacă făptaşii vor fi cetăţeni străini, autorităţile vor contacta ambasada ţării în cauză pentru a-i ruga să urmărească dacă amenda va fi plătită.
Decizia de a adopta o astfel de lege vine în urma unui număr enorm de plângeri a cetăţenilor. În aceste regiuni locuiesc marea majoritate a bogaţilor din Orientul Mijlociu, care, de regulă, preferă să îşi aducă vara supercarurile în Marea Britanie.
Cmentariile sunt închise