Decizie istorică! Din 2021, femeile din Federaţia Rusă vor avea dreptul de a conduce camioane şi autobuze

Federaţia Rusă a decis ridicarea, din 2021, a interdicției potrivit căreia femeile nu pot ocupa posturi de șoferi de camioane și autobuze!

Potrivit Uniunii Internaționale a Transportului Rutier (IRU), care salută decizia luată la Moscova, Ministerul rus al Muncii și Protecției Sociale a revizuit o listă a profesiilor în care participarea femeilor este, în prezent, interzisă sau restricționată, deschizând, pentru prima dată, sectorul transportului rutier pentru șoferii de sex feminin.

FOTO: drivemyway.com

În prezent, femeilor din Rusia le este interzis să lucreze în 456 de locuri de muncă, din mai mult de 30 de sectoare diferite. Aceste bariere – comune în multe țări foste sovietice – au fost moștenite de la fostul sistem, prin care se încerca protejarea sănătății și siguranței femeilor.

Concret, este vorba despre o serie de locuri de muncă considerate nepotrivite, din punct de vedere fizic, persoanelor de sex feminin. Între acestea se numără combaterea incendiilor, exploatarea minieră, exploatarea anumitor vehicule din industria feroviară și maritimă, precum și conducerea camioanelor pe distanțe lungi și a autobuzelor cu mai mult de 14 locuri. Din 2021, însă, aceste restricții privind profesiile de transport (împreună cu multe altele) vor fi eliminate.

Studii realizate de guvernul rus estimează că diferența de remunerare între femei și bărbați este de 26%. În urma acestei schimbări, sectorul rus de transport rutier speră, de asemenea, să găsească mai mulți angajați, stimulând, în cele din urmă, economia rusă, prin eficientizarea rețelelor de transport și a lanțurilor de aprovizionare.

IRU precizează că, în Europa, sectorul se confruntă cu o lipsă acută de șoferi – pe întreg continentul, o cincime (21%) din pozițiile șoferilor fiind, în prezent, neocupate. În acest context, operatori din piață încearcă să atragă șoferii de sex feminin, care reprezintă, în prezent, aproximativ 2% din numărul total de șoferi angajați.

În Republica Moldova, potrivit Registrului de stat al conducătorilor de vehicule, la momentul de faţă doar circa 3.000 de femei au permise de conducere care le oferă dreptul să conducă vehicule incluse în categoriile C/CE şi D/DE.

Cmentariile sunt închise