Detroit 2016: Buick a arătat versiunea americană a concurentului lui Audi Q5 (video)
Compania Buick a prezentat versiunea americană a crossoverului Envision. Tot-terenul, asamblat în China pentru piaţa din Statele Unite, este poziţionat în calitate de concurent pentru Audi Q5, Acura RDX şi Lincoln MKC. Modificaţia pentru piaţa chineză a fost arătată ceva mai devreme, în 2014.
Dimensiunile Envision sunt 4.666 x 1.839 x 1.697 mm. Ampatamentul măsoară 2.740 milimetri. Un simplu Audi Q5 este cu 37 de mm mai scurt, cu 59 de mm mai lat şi cu 42 de mm mai scund. Diferenţa de măsură a ampatamentului este de 67 de mm în favoarea crossoverului german.
Pentru Buick Envision este disponibil doar un singur motor din aluminiu cu patru cilindri şi cu un volum de 2.0 litri twin-scroll. Puterea generată ajunge la 255 de cai şi 353 Nm de cuplu. Cutia de viteze este una automată cu şase rapoarte.
Lista de opţiuni include: un sistem multimedia IntelliLink cu un ecran de opt inci, posibilitate de conexiune a unităţilor de stocare în masă şi puncte Wi-Fi, jante de 19 inci, sistem de climatizare în trei zone, încălzirea tuturor scaunelor şi a volanului, scaune frontale reglate electric, acoperiş panoramic, sistem audio Bose, deschidere uşi şi pornire a motorului fără cheie, tracţiune integrală, etc.
După cum am menţionat în primul aliniat, modelul va fi asamblat în China, iar vânzările vor începe în a doua jumătate a anului.
La Detroit a fost prezentat şi coupeul conceptual Avista. Prototipul a primit un motor V6 twin turbo de trei litri, cu o putere de 400 de cai. Pe lângă agregat, prototipul a fost echipat cu o suspensie adaptivă Magnetic Ride.
Detroit 2016: Conceptul Buick Avista ne duce cu gândul la reîncarnarea modelului Riviera (video)
Cmentariile sunt închise