(video) Ce înseamnă testul elanului? De unde îşi trage originea şi ce se stabileşte prin el

În engleză “The Moose Test” sau “Elk test”, “Älgtest” în suedeză, testul elanului este utilizat în Suedia de zeci de ani pentru a certifica dacă un autovehicul, de obicei un autoturism, se comportă corect și sigur atunci când evită un obstacol apărut pe carosabil, cum ar fi un elan (cerb, ren), caz des întâlnit în țările nordice.

Testul se face numai pe asfalt uscat, cu un traseu format din conuri de semnalizare așezate în formă de S, ce simulează obstacolul, drumul și marginile drumului. Mașina de regulă trebuie să fie încărcată la capacitatea sa maximă cu pasageri, toți purtând centură de siguranță, iar portbagajul este umplut cu bagaje pentru a se atinge greutatea maximă permisă a vehiculului.

Când șoferul intră în porțiunea de test, evită rapid obstacolul intrând pe sensul opus, după care revine pe banda pe care se deplasa pentru a evita traficul imaginar de pe sensul opus. Testul se repetă, crescând viteza de intrare, progresiv, până când mașina derapează și lovește conurile. Acest lucru se întâmplă uzual la viteze de ordinul a 70-80 km/h. Viteza respectivă şi este considerată viteza limita la care un automobil trece testul elanului.

Intrarea pe sensul opus în trafic real poate fi însă periculoasă, de aceea se recomandă încercarea evitării elanului, prin frânare puternică și regrupare pe acostament sau în zonele libere din șosea. Dacă nu este posibil să se evite coliziunea, se recomandă lovirea părții din spate a elanului, pentru a se feri ocupanții locurilor din față de coarnele acestuia, ce pot penetra parbrizul.

Testul a devenit binecunoscut de când un jurnalist auto suedez, Robert Collin de la revista Teknikens Värld, a răsturnat modelul Mercedes-Benz A-Class în testul elanului la 60 de km/h, în timp ce un Trabant, mult mai vechi ca și concepție, a reușit să treacă testul fără probleme la aceeași viteză.

Deși nu are caracter oficial, așa cum sunt testele EuroNCAP de exemplu, testul elanului este luat în considerare de marea majoritate a constructorilor de automobile, care, de obicei, efectuează acest test noilor modele înainte de lansare.

Cu toate acestea, întrucât nu există o metodologie foarte clară legată de respectarea aceleiași distanțe între jaloane iar pilotul și stilul de pilotaj sunt variabile ce pot influența decisiv rezultatul testului elanului, acesta încă nu este considerat drept un test decisiv pentru siguranță în timpul rulării unui vehicul. Rolul acestui test rămâne, cel puțin pe moment, consultativ.

Vezi ultima sesiune de teste Euro NCAP: (video) Euro NCAP: Cât de sigure sunt noile Audi e-tron, VW T-Cross, Lexus UX, Mazda3, Renault Clio V, Toyota Corolla şi RAV4

Membrii VDA (asociație a automobilistilor din Germania – alta decât ADAC) au stabilit în 1997 un test standard de evitare a unui obstacol, denumit VDA Lane Change Test, ce derivă din “Elk test”, dar are elemente îmbunătățite, menite să reducă din influențele pilotului asupra rezultatelor testului.

Din comoditate, testele uzuale asemănătoare cu “testul elanului” se fac având la bord doar pilotul, echipat cu cască și purtând centură de siguranță. Multe dintre ele le-au realizat şi continuă să le organizeze colegii spanioli de la km77.

Testul elanului în cifre:

• distanță pe care este amenajată șicana: 50-65 m
• se trece printre 3 rânduri de către 6 jaloane (câte trei de fiecare parte)
• distanță între jaloane: 11 m
• viteză minimă de intrare în șicana: 65 km/h
• se schimbă de 4 ori direcția de mers

Vezi şi: (video) Modern, dar cu probleme. Cum reacţionează noul Audi SQ2 la testul elanului