Dispută online: Trebuie pietonii implicați în accidente din propria lor vină să poarte răspundere sau nu?
Doar de la începutul lunii decembrie și cel puțin pe AutoBlog.MD au fost relatate informații despre o serie de accidente cu implicarea pietonilor. Câteva cazuri, precum cel din această dimineață, au stârnit în spațiul online o discuție aprinsă pe un subiect care nu este nici vechi, dar nici nou.
Unii conducători auto din Republica Moldova continuă să se întrebe și deocamdată nu obțin un răspuns clar, fie nu sunt auziți: Când oare vor purta o răspundere serioasă și pietonii care se bagă sub roți, asta dacă rămân în viață? Dacă pietonul își pierde viața din propria greșeală, mai este necesar ca șoferul să fie cercetat penal pentru greșeala pietonului? Și acestea sunt doar câteva întrebări…
Reprezentanții MAI ar încerca de fiecare dată să se eschiveze de la un răspuns concret, dar nici nu înaintează careva propuneri de modificare a legislației. În schimb, pietonii sunt îndemnați ”verbal” să respecte regulile de circulație. Dar câți pietoni stau pe Facebook să citească astfel de îndemnuri și câți țin real cont de acestea, câți au auzit de RCR și l-au citit vreodată, statistici nu există.
RCR definește termenul participant la trafic în felul următor: persoana care ia parte la procesul circulaţiei în calitate de conducător, pieton sau pasager. Iar termenul prioritate: dreptul primordial în raport cu alţi participanţi la trafic la deplasare în direcţia intenţionată sau la efectuarea manevrei.
În această ordine de idei, a treia regulă din RCR este următoarea: Participanţii la trafic sunt OBLIGAȚI să respecte regulile de circulaţie, semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele şi indicaţiile agentului de circulaţie, condiţiile tehnice ale prezentului Regulament şi prin acţiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanţi la trafic, să NU-i expună pericolului, precum şi să NU creeze neîntemeiat obstacole circulaţiei care ar depăşi pe acele care sunt provocate de circumstanţe iminente.
La momentul actual, iată singurele articole din Codul Contravențional care vizează direct pietoni și ce amenzi blânde presupun:
- Traversarea de către pietoni a liniei de cale ferată în locuri interzise sau încălcarea regulilor de traversare în locuri stabilite se sancţionează cu avertisment sau cu amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale.
- Ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier, traversarea părţii carosabile a drumului sau deplasarea pe ea în locuri neindicate, nerespectarea indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interdicţie şi de sens obligatoriu, a regulilor de deplasare pe drumuri a motocicliştilor, conducătorilor de ciclomotoare, bicicliştilor, vizitiilor şi a altor persoane care se folosesc de drum se sancţionează cu avertisment sau cu amendă de la 6 la 9 unităţi convenţionale.
- Ignorarea de către pietoni a semnalelor luminoase şi sonore ale vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale.
- Încălcarea regulilor de circulaţie, de către persoanele indicate mai sus, care a generat o situaţie de accident de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 9 la 12 unităţi convenţionale.
- Săvîrşirea repetată a contravenţiilor prevăzute mai sus pe parcursul aceluiaşi an calendaristic de către o persoană sancţionată anterior, printr-o hotărâre/decizie definitivă, pentru această contravenţie se sancţionează cu amendă de la 9 la 12 unităţi convenţionale.
Iar în Codul Penal, un singur articol vizează direct pietonul, aceasta fiind singura și cea mai dură sancțiune (însă foarte rar când auzim să fie aplicată anume unui pieton):
- Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art. 264, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1050 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.
Pentru comparație, în ambele coduri, penalizări care vizează direct conducători de vehicule sunt câteva zeci…
Amintim pe final ce spune legea supremă din statul Republica Moldova – Constituția: TOȚI cetățenii Republicii Moldova sunt EGALI în faţa legii şi a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială. Și egalitatea se pare că rămâne doar scrisă pe o hârtie…
Cmentariile sunt închise