E bine să ştii! Carburanţii de la staţiile PECO din statele membre UE şi-au schimbat denumirea
Carburanții şi-au schimbat denumirea comercială în Europa începând cu data de 12 octombrie 2018. Pe lângă România, dar şi celelalte state membre ale UE, măsura a fost aplicată şi în Turcia.
Scopul deciziei este de a furniza mai multe informații despre conținutul sortimentelor și pentru a ajuta orice european care călătorește pe continent și pe insulele care aparțin țărilor europene, să cumpere carburanții de care are nevoie mașina sa.
Benzina şi motorina vor primi aceleaşi simboluri în toate staţiile din Europa, astfel încât şoferilor să le fie mai uşor să le identifice. Aşadar, toate mașinile alimentate cu benzină vor folosi carburanți notaţi cu litera “E” și această literă va fi încadrată într-un cerc.
Litera va fi urmată obligatoriu de una sau de două cifre, după caz. Astfel, dacă veți găsi inscripția E5 într-un cerc deasupra pompei, înseamnă că veți cumpăra benzină cu cifră octanică 95 sau 98, care are maximum cinci procente de etanol. Benzina E10 va fi una cu cifră octanică 95 sau 98, dar cu 10% etanol în compoziție.
Anumite vehicule nu sunt pregătite pentru carburant cu atât de mult etanol, așa că trebuie să fiți atenți cu ce alimentați ca să nu aveți probleme pe termen lung.
Doar vehiculele compatibile cu E85 vor putea să alimenteze cu acest sortiment de benzină, care conține 85% etanol. Alimentarea cu acest sortiment poate aduce avarii la un autoturism sau la o motocicletă pregătită din fabrică doar pentru benzină, nu și pentru “super-etanol”. Acel tip de carburant era popular în anumite zone din Statele Unite ale Americii, dar popularitatea sa a crescut și în anumite țări europene.
Simbolul pentru motorină va fi litera “B” și va fi integrat într-un pătrat. Deși va fi derutant, B-ul vine de la procentul de bio-diesel din motorină.
Astfel, va există motorină B7 la pompe începând cu data de 12 octombrie 2018. Însă, viitorul ne va aduce motorină B10 și, ulterior sortimentul XTL. Acesta din urmă reprezintă motorina sintetică, o invenție realizată deja de mai multe companii.
În ciuda faptului că motorina va fi notată cu litera “B”, nu vei putea alimenta o mașină cu motorină în loc de benzină deoarece gura de alimentare a rezervoarelor moderne nu permite accesul unei pompe pentru motorină, relatează auto-bild.ro.
Vezi şi: Audi va produce e-diesel din 2018 în Elveţia
Rombul va fi simbolul geometric pentru toți carburanții alternativi. H2 va fi prezent la pompele speciale de alimentare cu Hidrogen, în timp ce pompele de GPL vor fi singurele care nu își schimbă numele, dar vor avea cele trei litere într-un romb.
Pompele de gaz natural lichefiat vor avea avea inscripția GNL într-un romb, iar cele cu gaz natural comprimat vor avea GNC în aceeași formă.
Vezi şi:(video) Bosch a dezvoltat o alternativă ecologică şi ieftină a benzinei
Vezi detalii în documentul ataşat (*dacă nu apare imediat, actualizează pagina)
[embeddoc url=”http://www.fuel-identifiers.eu/docs/QA-consumers-EN.pdf” download=”none”]
Cmentariile sunt închise