Experiment într-un oraş francez. Şoferii vor fi plătiţi pentru a nu circula în orele de vârf

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Autoritățile orașului Lille din nordul Franţei, aflat în apropiere de frontiera cu Belgia, vor să încerce o modalitate neobișnuită de a-i stimula pe șoferi să nu genereze sau să contribuie la mărirea ambuteiajelor în orele de vârf. Aceștia vor fi plătiți cu câte doi euro per călătorie, dar nu toţi vor beneficia de bani şi nu îi vor lua pentru orice călătorie, notează Connexion.

Pentru a participa la experiment, autoritățile urmează să recruteze 5.000 de voluntari care se vor înregistra pe o platformă online până pe 12 mai. După aceea vor instala o aplicație mobilă specială care le va urmări mișcările. Camerele din trafic vor fi, de asemenea, implicate în acest proces. Până la startul campaniei toţi participanţii vor trebui să utilizeze aceste drumuri în orele de vârf pentru a fi scanaţi de camere.

Experimentul va începe oficial din luna septembrie și va dura nouă luni de zile. Perioada a fost aleasă special pentru că traficul scade în mod tradițional vara. Șoferii vor primi câte doi euro dacă nu vor circula pe autostrăzile A1 Paris-Lille și A23 Valenciennes-Lille între orele 7:00-9:00 și 16:30-18:30.

Proiectul a luat naștere pe baza unei idei similare implementată în 2016 în Rotterdam. Acolo traficul pe autostrăzi a scăzut cu 17%. Iar la trei luni după încheierea experimentului din oraşul olandez, mai mult de 85% dintre șoferi încă evitau orele de vârf pentru a călători, deja dintr-o obișnuință!

Autoritățile din Lille spun că o reducere cu un 6 la sută ar fi deja un rezultat bun. Pe Autostrada A1 circulă în prezent şi câte 12.000 de vehicule pe oră, în orele de vârf. Statisticile din Lille mai arată că pe autostrăzile sale sunt în medie doar 1.1 pasageri per vehicul.

Cmentariile sunt închise